La Muzeul Banatului Montan din Reşiţa va fi organizată, mâine, 20 mai, „Noaptea Muzeelor”, eveniment ce se desfăşoară în toată Europa, în preajma Zilei Internaţionale a Muzeelor, sărbătorită anual în data de 18 mai.
„În Europa, participă anul acesta peste 3.000 de muzee la „Noaptea Muzeelor, iar în România participă peste 100 de muzee din toată ţara, dar nu numai muzee, ci şi biblioteci, galerii de artă, asociaţii culturale şi muzee private şi aşa mai departe, deci paleta instituţiilor participante a crescut. Aceasta pentru că dorinţa organizatorilor este de a aduce publicul la cultură în mod gratuit şi atractiv, printr-o varietate de evenimente culturale, în acelaşi moment al anului. La Muzeul Banatului Montan, echipa de lucru, împreună cu directorul muzeului Dumitru Ţeicu, am ales să organizăm activităţi atât pentru adulţi cât şi pentru cei mici. Aş putea spune că, mai ales pentru copii, pentru că dorim să înţeleagă ce înseamnă MUZEUL, cum pot să vină mai aproape şi ce le poate oferi muzeul. De aceea am încheiat parteneriate atât cu şcoli, cât şi cu mai multe instituţii de cultură. Astfel, de la ora 15.00, deschidem atelierul de quilling, organizat împreună cu Şcoala Gimnazială nr. 7, şi atelierul de face-painting, împreună cu elevii Liceului de Arte Sabin Păuţa. Am mai dorit să evidenţiem un nou concept muzeal, şi anume acela de living history (n.n. - istorie vie, istorie trăită), de teatru muzeal, şi am încheiat un parteneriat cu Teatrul de Vest din Reşiţa, de unde vor veni actori care vor prezenta personaje istorice cu care publicul să poată lua contact direct, să le poată întreba, tu cine eşti? Astfel, cu personaje vii, în costume de epocă, apreciem că impactul este mult mai mare. Vor fi la muzeu, printre oaspeţi, Împărăteasa Maria Tereza, Împăratul Iosif al II-lea şi Nicolae Stoica de Haţeg. Am ales personaje istorice care au avut influenţă asupra istoriei Banatului, în secolul al XVII-lea, astfel se face conexiunea şi cu Expoziţia de Istorie Industrială a Banatului, deschisă anul trecut”, ne-a spus dr. în istorie, Livia Magina, cercetător ştiinţific principal la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa.
Momentul întâlnirii reşiţenilor cu personajele „vii” ale istoriei, va avea loc de la ora 17.00, la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, sub titlul
Evenimentele cuprinse în „Noaptea Muzeelor”, la Muzeul Banatului Montan:
Ora 15.00 - start atelier Face-painting / atelier quilling (Quilling - realizarea unor obiecte artistice şi decorative din hârtie);
Ora 16.00 - Întâlnire cu chitara - Cristian Buică şi Marius Dobre, în parteneriat cu Şcoala de Arte şi Meserii „Ion Românu” din Reşiţa;
Ora 17.00 - „Întâlnire face to face... cu istoria", prezintă actori ai Teatrului de Vest Reşiţa;
- Tur de vizitare a Expoziţiei Permanente şi a Expoziţiei de Machete - Laurenţiu Radu;
Ora 18.00 - Vernisajul expoziţiei de pictură „Suferinţa viului”, de Daniel Dăian (Daniel Dăian se află la a doua expoziţie personală, prima, deschisă tot la muzeul din Reşiţa, având titlul „Metamorfoza ruinei”);
În cadrul „Nopţii Muzeelor”, dr. Ligia Boldea, cercetător ştiinţific principal, va prezenta activitatea de cercetare ştiinţifică şi revista muzeului, „Banatica”, a cărei apariţie, în 1971, marchează începutul unei activităţi fecunde în domeniul cercetării ştiinţifice muzeale la Reşiţa.
Muzeul Banatului Montan va fi deschis, mâine, pentru vizitare până după miezul nopţii, la ora 00.15.