Menu

Articol

Marţi, 13!

Autor: 

Astăzi este Ziua Informării Preventive. ISU se ocupă de asta! Chestia e că pisicii 13 tocmai i s-a pus pata pe România şi ne bagă în şedinţă cu recomandare. Textul rezoluţiei Parlamentului European, ce va fi dezbătută şi votată astăzi, semnalează îngrijorarea instituţiei UE privind modificarea legislaţiei penale şi judiciare din România din prisma potenţialului de a submina independenţa sistemului judiciar şi lupta anticorupţie.

Documentul, publicat pe site-ul Parlamentului European, conţine 13 recomandări către România şi instituţiile Uniunii Europene în ceea ce priveşte sistemul judiciar şi lupta anticorupţie.

Totodată, dacă aceasta rezoluţie va fi aprobată, Parlamentul European condamnă „intervenţia violentă şi disproporţionată a poliţiei în timpul protestelor de la Bucureşti din august 2018”.

Între altele, Parlamentul European se simte profund îngrijorat „de rescrierea legislaţiei privind legislaţia penală şi juridică românească, în mod special de potenţialul de a submina în mod structural independenţa sistemului juridic şi capacitatea de a lupta în mod eficient împotriva corupţiei în România, cît şi să afecteze statul de drept”; „îndeamnă autorităţile române să contracareze orice măsură care ar dezincrimina corupţia; şi să aplice strategia naţională anticorupţie”; „îşi reiterează regretul cu privire la faptul că Comisia a decis să nu publice Raportul UE anticorupţie pe 2017 şi solicită cu fermitate Comisiei să reia fără întîrziere monitorizarea anticorupţie anuală în toate statele membre”;  „invită Comisia să elaboreze un sistem de indicatori stricţi şi uşor de aplicat, criterii uniforme pentru a măsura nivelul corupţiei în statele membre şi pentru a evalua politicile lor anticorupţie, în conformitate cu Rezoluţia Parlamentului din 8 martie 2016 privind Raportul anual pe 2014 privind Protecţia intereselor financiare ale UE”; etc, etc, etc.

Clar, UE e îngrijorată de justiţia din România şi de probabilitatea ca DNA să prindă şi hoţii lor nu doar hoţii noştri! Deşi, într-o ţară de hoţi şi superficiali, unii mai cu ştaif nu prea contează!

Să nu fiu înţeles greşit! Sînt total împotriva hoţilor! Dar, de ce mama dracului, Parlamentul ăsta al UE nu a dat o singură recomandare şi cînd a fost cazul de minciuni gogonate, de inducerea în eroare a alegătorului, de înşelăciunea politicianului în dauna intereselor private ale alegătorilor etc? Adică, să înţeleg că hoţii noştri „îi doare la buzunar” pe hoţii lor?

Marţi 13! Nici măcar, legenda vorbeşte de vineri 13...

Powered by Jasper Roberts - Blog