Menu

Articol

Medicii legişti reşiţeni sunt nemulţumiţi de atitudinea echipei manageriale a Spitalului judeţean

După neînţelegerile avute cu medicii chirurgi, neînţelegeri ce tind să îmbrace diferite forme de protest, iată că echipa managerială a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa întâmpină probleme asemănătoare şi în relaţia pe care o are cu angajaţii Serviciului Judeţean de Medicină Legală (SJML). Acuzele ce i se aduc conducerii spitalului sunt dintre cele mai grave.

Într-o Scrisoare trimisă celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ, medicii legişti din Caraş-Severin îşi exprimă nedumerirea faţă de modul în care echipa managerială tratează problemele de la SJML, inclusiv prin încălcarea  cadrului legal de funcţionarea a acestui Serviciu.

„Apreciem că asimilare SJML cu o secţie a spitalului favorizează atitudini abuzive, se efectuează încadrări de personal fără specializarea necesară, destituiri şi numiri în funcţia de şef de serviciu abuzive, încercări de intimidare sau amestec în organizarea SJML şi chiar imixtiuni în activitatea medico-legală, se arată în Scrisoarea medicilor legişti”.

Concret, aceştia susţin că echipa managerială nu permite folosirea de către SJML a fondurilor proprii acumulate din prestaţiile medico-legale care, conform legii, trebuie să se afle în administrarea exclusivă a SJML. „Planurile de investiţii ale SJML, angajarea de personal, a achiziţiilor absolut necesare (congelator, aparat gazcromatograf etc.) şi mutarea într-un sediu nou sunt trunchiate şi amânate Sine die de conducerea spitalului. Deşi s-au făcut numeroase cereri pentru scoaterea la concurs a posturilor de înregistrator, secretar-dactilograf şi asistent medical (posturi rămase vacante în urma pensionării personalului, n.r.), se tergiversează organizarea concursurilor, deşi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa s-au făcut mai multe angajări atât de înregistrator, cât şi de asistent medical”.

Aceeaşi conducere este acuzată că nu permite SJML să deschidă cont separat pentru venituri extrabugetare, cu execuţie bugetară ori că foloseşte veniturile extrabugetare ale SJML pentru plata arieratelor spitalului. Şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin, dr. Marius Toc, spune că problema datoriilor spitalului este una falsă: „Deşi arieratele sunt fără legătură cu instituţia de medicină legală, acestea sunt invocate de conducerea spitalului ca motiv de refuz pentru achiziţii din fonduri proprii ale SJML, desfăşurării activităţii medico-legale, având ca efect obstrucţionarea SJML de a-şi desfăşura în bune condiţii activiatea”.

De precizat că, potrivit legii, Serviciul Judeţean de Medicină Legală face parte din structura organizatorică a Spitalului Judeţean de Urgenţă şi este subordonat administrativ Direcţiei de Sănătate Publică. Finanţarea se asigură din subvenţiile acordate de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătăţii şi prin venituri proprii. Sumele obţinute din venituri proprii rămân exclusiv la dispoziţia Serviciului care, anual, încasează din lucrările efectuate peste 2 miliarde de lei vechi.

Promblemele şi nemulţumirile medicilor legişti au ajuns şi la preşedinte Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu care va trebui să găsească o soluţie pentru detensionarea situaţiei.

Oficial, conducerea managerială  nu a dorit să-şi exprime punctul de vedere. 

Powered by Jasper Roberts - Blog