Menu

Articol

Mihaela Popovici, declaraţii incendiare la adresa primarului Felix Borcean

Cariera politică a primarului e terminată?

Fostul manager al Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, Mihaela Popovici, aduce acuze grave primarului Felix Borcean. Ea spune că va face denunţ la DNA pentru modul în care acesta a obligat-o să-şi dea demisia din PSD şi să se înscrie în PNL ca o condiţie la participarea la concursul pentru ocuparea funcţiei de manager.

„Tot ce a declarat pseudo-primarul Felix Borcean sunt minciuni şi scuze care dovedesc incompetenţa administativă şi managerială de care face atâta caz. Ca elemente de cancan pot să vă spun despre repetatele avansuri de natură sentimentală înainte de a fi pusă în funcţie, apropouri la condiţionarea de natură politică, a dimensiunilor sutienului şi a nurilor candidatelor, pe lângă faptul că pseudo-primarul se vede ca un mare primar şi mare gigolo, dar nu este nici una, nici alta. Probele ce le deţin fac dovadă în acest sens. În nenumărate rânduri mi-a spun că sunt frumoasă şi inteligentă, există înregistrări, sms-uri. Mesajele sunt explicite, poate chiar prea explicite. Mi s-a propus să mergem în altă locaţie, m-a chemat la el când soţia nu era acasă“, a declarat Mihaela Popovici.

Fostul manager nu se opreşte doar la aceste acuzaţii şi a mai afirmat că până şi noul candidat propus pentru a-i luat locul, Octavian Dena, i-a făcut avansuri. „Acesta mă aştepta cu maşina în faţa casei. Pot să spun că cei doi nu sunt nici gigolo, nici primari. Viitorul meu în politică nu s-a terminat, al lor, sigur. Domnul pseudo-primar are familie, eu nu am nimic şi şi-a asumat ceea ce face. Nu este bărbăteşte să facă aceste lucruri, iar eu nu am venit pe acest scaun pentru a mi se face avansuri“, a mai spus Mihaela Popovici.

Vom reveni şi cu punctul de vedere al primarului Felix Borcean.

Powered by Jasper Roberts - Blog