Menu

Articol

Mihai Stepanescu, la timpul trecut!

De aseară, vorbim despre omul politic Mihai Stepanescu la trecut. Conform unor informaţii demne de încredere, reţinut de procurorii DNA, în faţa dovezilor clare, Mihai Stepanescu şi-a recunoscut faptele de corupţie. Primar al Reşiţei, din anul 2008, preşedinte al PSD Reşiţa din 2013, Mihai Stepanescu şi-a creat o imagine publică de politician care tace şi face.

Mihai Stepanescu nu era vreun mare orator, în intervenţiile publice vorbea scurt, de multe ori la obiect, însă, cu presa a menţinut o legătură specială, pentru a transmite cu insistenţă spre cunoştinţa publică realizările şi intenţiile sale. La realizări era mai simplu, era vorba de asfaltări, de parcări, de reparaţii la şcoli, de băncuţe şi flori. De altfel, pasiunea sa pentru flori i-a adus, într-o vreme, porecla de „Primarul Panseluţă”, pe care adversarii săi politici au vrut să o exploateze, pentru a-i trage în derizoriu imaginea de prim-gospodar al municipiului. Nu au reuşit, Mihai Stepanescu menţinându-se în ochii reşiţenilor, în special al celor maturi şi vârstnici, drept un primar ambiţios, corect, bun gospodar, „sărac dar cinstit”, aşa cum trebuie să fie un social-democrat, conform modelului propus, cu ani în urmă, de Ion Iliescu.

Spuneam că la realizări era mai simplu, pentru că, de cele mai multe ori era vorba de date concrete, de cifre, număr de bucăţi, metri şi kilometri, de bani. La intenţii şi obiective, nu se hazarda la promisiuni exagerate, aşa că şi la acest capitol a reuşit să-şi creeze o imagine de om echilibrat, ancorat în realitate, care nu promite mai mult decât poate face. La capitolul dispute politice, însă, în faţa presei a avut tot timpul un discurs alambicat, aproape imposibil de descifrat, fără a se lansa în confruntări verbale directe. Paradoxal, şi aceasta l-a avantajat, fiindcă n-a apărut în presă cu scandaluri politice. Ce să o mai lungim, în politica local-regională, Mihai Stepanescu reprezenta viitorul! O recunoşteau şi adversarii săi politici, care şi-au consumat multe ore din zi şi din noapte în încercarea de a-i găsi un adversar pe măsură. Iar impresia generală era că dacă va candida pentru postul de primar şi la anul, şi la mulţi ani, va fi aproape imposibil de bătut.

Mai are rost să spunem că mulţi adversari politici ori unii colegi nemulţumiţi spuneau că Mihai Stepanescu este „un ţărănoi viclean”, care îşi urmăreşte interesele?! Nu prea are rost, pentru că de bârfe fără fundament e plină lumea şi, fără dovezi, afirmaţii de genul acesta trec la categoria „răutăţi”. Mai era suspectat şi de faptul că îi plac femeile. Dar, doamnelor şi domnilor, hai, să fim serioşi, cărui bărbat normal nu-i plac femeile?!

Iată, însă, că, aşa cum se întâmplă de obicei, imaginea publică nu se potriveşte cu realitatea.  Conform celor mai recente întâmplări, care par căzute din senin (deşi nu-s din senin), Mihai Stepanescu se prezintă ca un biet muritor, care, aflat în preajma butoiului cu miere, nu s-a putut abţine să nu-şi bage mâna până la umăr. Să adune şi el pentru un teren, o vilă, la Timişoara. Să fie acolo, pentru vremuri mai grele! Mmda, mierea e dulce, dar te mânjeşte şi te trage la fund. Mai ales dacă e de furat.

Tags: 

Powered by Jasper Roberts - Blog