Menu

Articol

Mircea Geoană, la shopping în Ocico?

Mircea Geoană în mijlocul liderilor PSRO Reșița

Reșițenii care azi-dimineață s-au aflat în Ocico (piața de vechituri a Reșiței) au avut parte de o mare surpriză. Printre cumpărători s-a aflat și președintele Partidului Social Românesc (PSRO), Mircea Geoană. Acesta părea mai atent la imaginea sa decât la marfa expusă pe tarabe. Le-a zâmbit celor care au dorit să imortalizeze momentul, știind cât de important este acest lucru în perspectiva alegerilor din acest an.

Fostul ministru de externe al României și președinte al PSD a fost însoțit de câțiva membri al filialei locale. Unul dintre aceștia a negat faptul că președintele se află în campanie electorală, de unde și concluzia că Geoană auzise de piața second-hand reşiţeană și stăbătuse toată țara pentru a vedea ce noutăți de primăvară propun comercianții hainelor la kilogram.

Mircea Geoană se află de două zile în județul CaraşSeverin, ca parte a turneului  pe care îl face în zona de vest a țării. Vineri, 8 aprilie, liderul PSRO s-a aflat în Băile Herculane, iar astăzi a venit la Reșița pentru a participa la lansarea candidatului PSRO la Primăria Municipiului Reșița. (Foto: Florin Roman)

Powered by Jasper Roberts - Blog