Menu

Articol

Miting liberal la Reşiţa, pentru susţinerea moţiunii „PSDragnea în campanie mumă, la putere ciumă"

Liberalii cărăşeni anunţă pentru luni, 20 noiembrie, de la ora 18, un miting în  Piața 1 Decembrie 1918, din Reşiţa, de sensibilizare a opiniei publice cu privire la moțiunea de cenzură „PSDragnea în campanie mumă, la putere ciumă", moţiune iniţiată de PNL şi USR.

„Așteptăm ca toți parlamentarii responsabili să voteze moțiunea de cenzură și să reprezinte cu adevărat interesele cetățenilor care i-au votat”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Caraş-Severin.

În timpul mitingului va fi prezentată o sinteză a textului cu moțiunea de cenzură.

Amintim că, vineri, 17 noiembrie, PNL şi USR  a depus la Parlament o moţiunea de cenzură, care conţine 44 de pagini, îndreptată împotriva guvernului PSD-ALDE, însă titlul face referire la Liviu Dragnea. Moţiunea a fost semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP şi trei deputaţi independenţi, între care şi fostii deputaţi ALDE Daniel Constantin şi Sorin Campeanu.

Pentru a trece, moţiunea are trebuie votată de 233 de parlamentari din cei 465 existenţi, în condiţiile în care PSD are 220 de parlamentari. PNL – 98, USR – 42, UDMR – 30, PMP – 24, ALDE + 23, minorităţi – 17 şi neafiliaţi – 11. (Foto: Arhivă)

Powered by Jasper Roberts - Blog