Articol

Între Crăciun și Revelion, ba chiar de prin 20 decembrie, în România munca a fost dată cu totul uitării. Mai ales de către bugetarii din administrațiile locale unde la modă au fost cumpărăturile de sărbători, de la cârnații și caltaboșii de pe masa de Crăciun, până la cadourile de sub brăduțul încărcat de clopoței, beteală și alte ornamente de acest gen.

După atâta umblătură și petreceri, parcă nici munca nu pică bine așa, dintr-o dată. E nevoie de o ușoară adaptare la ritmul normal impus la locul de muncă adică cel puțin până după petrecerea de Sfântul Ioan Botezătorul.  Adică, până prin 10 ale lunii. Zece zile de paranghelii în decembrie și tot atâtea în ianuarie, completate cu Ziua Republicii și Sfântul Nicolae. Așa mai merge. Cam cât un Oktoberfest de-al nemților, timp în care mâncăm, bem și ne distrăm, pentru ca a doua zi să o luăm de la capăt. Sigur, e un mod natural prin care se spală greața, de a ne înzdrăveni prin distracție și voie bună, pentru ca să putem răzbate în noul an.

Cu certitudine că nu suntem cei mai petrecăreți ori destrăbălați din Europa. Am văzut imagini de la revelionul englezesc, cu tineri care nu se mai puteau ridica de jos de beți ce erau ori cu domnișoare dizgrațioase, sprijinite de zidurile clădirilor, cu sticlele lângă ele. Am auzit că și la festivalurile berii din Germania lucrurile sunt asemănătoare, cu tineri și tinere care beau până se pișă pe ei. Și nici cei mai puturoși din UE nu suntem, cum încearcă unii să acrediteze ideea când vine vorba de români. Majoritatea celor plecați în căutarea unui loc de muncă în afara granițelor se adaptează din mers la rigorile economiei capitaliste. Ba mai mult, unii fac carieră în anumite domenii și sunt un exemplu și pentru comunitățile din țările de adopție.

Diferența dintre cei care chefuiesc la modul acesta și noi este că ei uită de tot ce au făcut în momentul în care intră pe poarta fabricii sau a instituției, pe când noi continuăm să frecăm menta multe zile după aceea, de teamă să nu uităm să le povestim și celorlalți fiecare amănunt al petrecerilor la care am luat parte. Iar de aici și până la leafa pe care o primim noi în raport cu neamțul sau englezul nu este decât un pas. Dar nu ne pasă, așteptăm să treacă o sărbătoare și începem să numărăm zilele rămase până la următoarea, căci, vorba lui Jerome Klapka: „Îmi place munca, mă fascinează, pot sta ore în șir să mă uit la ea“