Articol

La Muzeul Banatului Montan se află deschisă o expoziţie de amploare, cu aproximativ 80 de picturi ale maestrului Petru Galiş. Este o expoziţie care, paradoxal, a fost vernisată de două ori. O dată în luna decembrie a anului trecut, a doua oară în 27 ianuarie, anul acesta, având în completare un salon anexă, în care au fost expuse lucrările „refuzate” în prima expoziţie. Este vorba, putem să zicem aşa, de „salonul refuzatelor”.

Lions Club Reşiţa Montană, împreună cu Muzeul Banatului Montan, au decis să organizeze acest al doilea vernisaj, ca urmare a unor controverse privind eliminarea din prima expoziţie a unor lucrări. Cunoscătorii ştiu că la panotarea unei expoziţii nu este apreciată numai valoarea în sine sau spectaculozitatea unei lucrări, ci şi felul în care aceasta „se leagă şi dansează în aceaşi horă” cu celelalte lucrări expuse.

Cu toate acestea, s-a vorbit insistent despre o lucrare vedetă din „salonul refuzatelor”, despre care pictorul Viorel Toma, prietenul din Timişoara al lui Petru Galiş, a spus că „ar arunca-o pe fereastră”, în timp ce criticul reşiţean Ada D. Cruceanu a spus  că ar fi dorit să-şi înceapă discursul tocmai pornind de la mesajul metaforic al respectivei lucrări. Este lucrarea „Capătul covorului roşu”. Mai mult, Ada D. Cruceanu a promis că va scrie un eseu despre „Capătul covorului roşu”.

Despre pictura sa de mari dimensiuni, Petru Galiş, prezent la ambele vernisaje, a spus:

„Covorul roşu este viaţa. Vedeţi, unii m-au acuzat că am pus prea mult roşu, de parcă ar fi un drapel comunist. Nici vorbă de aşa ceva! Apoi, eu nu mă tem de roşu! Este roşul vieţii, cu zone mai vii şi cu zone mai terne sau mai întunecate. Iar, la capătul covorului roşu este un spaţiu foarte întunecat. Este întunecimea în care cădem, inevitabil, după ce parcurgem covorul vieţii, oricât de roşu şi de viu ar fi colorat. Da, sunt de acord, este o lucrare tristă”.

După încheierea vernisajului aproape toată lumea a dorit să se fotografieze cu maestrul Petru Galiş în faţa tabloului „Capătul covorului roşu”.