Peste 2000 de reşiţeni, din ţară şi, cu siguranţă, din străinătate, veniţi în concediu, au asistat, aseară, la concertul organizat în centrul civic al municipiului, cu prilejul celei de-a doua ediţii a Zilelor Diasporei la Reşiţa. Ştim despre cei din străinătate, deoarece, mai mulţi dintre aceştia au postat pe reţelele de socializare, fotografii, filmări şi comentarii despre eveniment. În general, comentarii pozitive.
Pe scena amenajată în centru, a evoluat, mai întâi, la lumina zilei, Nicole Cherry, supranumită, încă de la primele apariţii, „noul copil minune al muzicii româneşti”, care şi-a încântat fanii, a încântat publicul, mai ales pe cel tânăr, cu piesele muzicale binecunoscute, „Memories”, „Vara mea”, „Fata naivă”, „Viva la vida”, „Cine iubeşte” şi altele. Evident, fanii au venit pregătiţi, îi ştiau cântecele şi au cântat şi au dansat împreună cu Nicole.
În a doua parte a evenimentului, odată cu lăsarea întunericului, pe scenă a evoluat trupa Direcţia 5, cunoscută pentru piesele rock, rock alternativ, pop-rock, house-club, o trupă care îmbină energia şi ritmurile rock, cu lirismul şi nostalgia. Aşa cum era de aşteptat, şi Direcţia 5 a fost însoţită muzical de către fanii, admiratorii şi cunoscătorii genului. Nu puţine cupluri au găsit prilejul să danseze îmbrăţişate, să se legene, ba chiar, o, Doamne, Isuse!, să se sărute sub protecţia cupolei muzicale sentimentale create de către cei de la Direcţia 5. Au fost ascultate, printre altele, piesele de succes, „Eşti stilul meu”, „Te iubesc”, „O fată ca ea”, „Ai un loc”, „Îţi mulţumesc”.
Zilele Diasporei se încheie în această seară cu muzică populară, în Parcul Tricolorului, de la ora 19.00, şi cu un concert funk, blues şi soul american, de la ora 20.00, în centrul civic.
Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul local Reşiţa, în parteneriat cu Radio România Reşiţa.