Reşiţa îşi doreşte să meargă înainte, obsedată de trecutul glorios de mare putere industrială. Dar şi sportivă! În anii de la Revoluţie, praful şi pulberea s-au aşternut peste sporturi de aur în Reşiţa: motociclismul, automobilismul, schiul, boxul sau popicele au devenit tot atîtea denumiri exotice.
Nici unul dintre edilii "oraşului cu poeţi" - o altă sintagmă neexploatată! - nu s-a aplecat asupra sportului şi a sportivilor. Fotbalul, mare consumator de resurse şi patimi, a ridicat şi a coborît administraţiile oraşului! Poate, acum, cînd Adrian Dacica ocupă fotoliul de viceprimar! Om de sport, din sport şi declarat pentru sport, Adrian Dacica este asimilat cu speranţa!
Dacica poate fi o speranţă şi pentru maestra sportului la popice din anul 1964, Doamna Maria Stanca. Vă mai amintiţi de ea?
La 15 ani, a venit din Zorlenţu Mare la Reşiţa, iar în 1959 a început să practice sportul de performanţă. În patru ani a devenit campioană naţională, stabilind un nou record naţional. Deţine trei recorduri naţionale neegalate încă, ca membră a echipei naţionale de popice a României. Este campioană mondială la această disciplină sportivă, uitată astăzi, la Reşiţa.
Poate viceprimarul Reşiţei, Adrian Dacica, sau primarul comunei Zorlenţu Mare, Martin Cornea, doi oameni excepţionali, vor iniţia o hotărîre de consiliu local pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare unei mari sportive a judeţului Caraş-Severin şi a ţării. Uitată şi ea, din păcate! Maria Stanca!
Respect, Doamnă!