Menu

Articol

„Ne ştim de 100 de ani”, la Reşiţa şi-n toată ţara! Un proiect naţional, în afara zonei de confort!

La Râmnicu Vâlcea au început repetiţiile pentru realizarea celei mai mari coproducţii teatrale din câte s-au făcut până în prezent, la nivel naţional! Este vorba de proiectul care cuprinde punerea în scenă a spectacolului „Ne ştim de 100 de ani”, apoi, prezentarea spectacolului în ţară şi în străinătate, în contextul sărbătoririi Centenarului Unirii.

„Ne ştim de 100 de ani” este un spectacolul regizat de Ștefan Iordănescu, pe un text de Vlad Tăușance, într-un parteneriat între Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul „Anton Pann“ Râmnicu Vâlcea, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Teatrul de Vest Reșița şi Asociaţia ATARAXIA Râmnicu Vâlcea. Proiectul este finanţat de Ministerul Culturii prin Programul Centenarul Marii Uniri şi de AFCN.

Astăzi, Consiliul Judeţean Caraş-Severin a aprobat finaţarea proiectului cu suma de 149.000 de lei.

Unirea este mai mult decât un fapt istoriic sau un moment festiv

„Premisa noastră de lucru se construieşte in jurul ideii că Unirea este mai mult decât un fapt istoric sau un moment festiv, mai mult decât confirmarea unei hărți și a unui teritoriu. Noi vedem Unirea ca pe un proces organic, la care participăm fiecare în continuare, un exercițiu de 100 de ani de negociere a identităților personale și locale, o permanentă punere în context a vulnerabilităților și așteptărilor noastre, a deziluziilor și victoriilor individuale și societale”, afirmă coordonatorii proiectului.

Un spectacol în afara zonei de confort

„Spectacolul exploreaza semnificația Unirii, simbolurile mari și lucrurile mici care ne aduc împreună ca români, dincolo de formalisme și discursuri. Proiectăm spectacolul ca pe o serie de momente și cadre ușor de asumat de către public, contexte care aduc împreună români din zone și clase sociale diferite: urmărim traseul unor personaje centrale, împinse în afara zonei lor de confort de către tensiunea prejudecăților, seduse de farmecul locurilor comune. În căutarea unui viitor personal și a unei istorii asumabile, personajele vor experimenta solidaritatea și-și vor pune la încercare bine-înțelesurile, re-scriind împreună definiții posibile ale României de atunci și de acum. Mizăm pe autenticitatea replicilor, pe puterea anecdoticului și pe culoare locală, pentru a articula o narațiune cu care publicul să poată relaționa ușor, adăugându-i propriile experiențe și sensuri”, mai precizează coordonatorii proiectului.

Ştefan Iordănescu: „E cea mai mare coproducţie la nivel naţional”

„E un proiect de peste 100.000 de euro, care se întinde până în anul 2020. Rezultatul este un spectacol pe care îl vom finisa până la sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie, şi va fi jucat la Reşiţa, Râmnicu Vâlcea, Arad şi Piatra Neamţ. în luna noiembrie. Se va juca în fiecare din cele patru teatre, de câte trei ori, în noiembrie, la fel şi în capitalele Moldovei, Ardealului şi Banatului, respectiv Iaşi, Cluj, Timişoara, şi va culmina cu o săptămână de spectacole, în luna decembrie a acestui an, la Teatrul Bulandra din Bucureşti. În 2019 spectacolul se va juca în principalele Institute Culturale Române din Europa. Proiectul e cea mai mare coproducţie la nivel naţional care s-a făcut până acum”, a spus regizorul Ştefan Iordănescu, iniţiatorul şi principalul coordonator al proiectului „Ne ştim de 100 de ani”.

Distribuţia:

Teatrul de Vest Reșița: Ana Maria Cizler, Camelia Ghinea;
Teatrul Tineretului din Piatra Neamț : Lucreția Mandric, Daniel Beșleaga;
Teatrul Anton Pann Rm. Vâlcea: Andrei Cătălin, Andrei Brădean
Teatrul Clasic „Ion Slavici” Arad : Iulia Dinu, Sorin Calota
 
Regia: Ștefan Iordănescu
Scenografia: Dorothea Iordănescu
Muzica: Ildoko Fogarassy
Light design: Lucian Moga

 

Powered by Jasper Roberts - Blog