Articol

Acum 26 de ani, după victoria din fața Danemarcei care ne-a adus la turneul final al CM de fotbal din Italia, am ieșit cu toții în stradă, sărbătorind performanța lui Lăcătuș, Hagi, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu. La fel am făcut-o și în 1993, și în 1997, după încheierea preliminarilor turneelor finale din SUA și Franța. Aseară, după „răsunătoarea“ victorie obținută în Insulele Feroe, nu am avut nicio tresărire. Nu pentru că mi-ar fi scăzut interesul pentru fotbal, ci pentru că mi s-a părut nefiresc, dacă nu chiar jenant, să mă exteriorizez după o victorie în fața unui adversar de o asemenea anvergură. Și ca mine au gândit și cei mai mulți suporteri ai naționalei.

Orice s-ar spune și orice s-ar invoca, inclusiv cele două victorii obținute în fața Greciei, fostă campioană europeană, Feroe rămâne o țară  cu doar 46.000 de locuitori, cât Lugojul cu împrejurimi, și cu o bază de selecție de cel mult 300-400 de fotbaliști care au cât de cât habar de regulile acestui sport, de cum se face un stop pe piept și de cum se bate o lovitură de la 16 metri peste zidul formației adverse. Oameni, care în viața de toate zilele mânuiesc harpoanele, pescuiesc și se prezintă la națională doar dacă au concediu ori îi învoiesc șefii de cherhanale, te pot impresiona pentru ceea ce fac la locul de muncă și mai puțin sau de loc pentru o pasă dată pe terenul sintetic. Și, atunci, cum să te bucuri la o victorie obținută în fața unei astfel de echipe?

Și totuși, aseară, câțiva dintre „eroii“ de duminică seara, care au calificat România la CE din Franța din cea mai slabă grupă posibilă, au prins grai. Fotbaliști care rătăcesc prin ligiile inferioare din campionatele Europei sau, în cel mai bun caz, freacă banacile de rezervă, păreau pregătiți să le dea peste nas celor care au spus despre ei că fac parte dintr-o generație de ratați. Umili după fiecare rezultat rușinos, începuseră să se bată cu cărămida în piept. Să-și umfle mușchii. I-am auzit că dedică victoria și calificarea  familiilor, iubitelor și celor apropiați lor și mai puțin suporterilor care i-au hulit de-a lungul acestei campanii de calificare.

Să o dedice, cui or vrea. E treaba lor. Repet, mie, meciul de aseară nu mi-a produs nici cea mai mică emoție. La cum am jucat în aceste preliminarii, meritam să stăm acasă și să-I privim pe alții cum joacă fotbalul adevărat.