Menu

Articol

Negură, sunet, culoare şi foc, la Gugulan Rock, deasupra de Caransebeş! (VIDEO)

Noaptea trecută, târziu, sau, dacă doriţi, în acestă dimineaţă, devreme, s-a încheiat, pe dealul Corcana, în apropiere de Caransebeş, prima seară a Festivalului Gugulan Rock, ajuns la ediţia a treia. De data aceasta, organizatorii au avut inspiraţia să marcheze drumul spre festival cu tăbliţe indicatoare, fiindcă, altfel, poiana cu rock este destul de greu de găsit, pe drumuri cotite printre grădini, livezi şi pâlcuri de pădure. Am păţit-o şi noi, anul trecut, au păţit-o şi alţii! La ediţia din 2015, ne-am rătăcit până a început concertul şi ne-am orientat în întuneric, după sunet. Aşdar, anul acesta, un lucru bun pentru festival, pentru rockeri, deşi drumul, plin de hârtoape rămâne destul de greu accesibil.

Alt lucru bun, platoul a fost mai bine amenajat, scena a fost orientată cu spatele spre valea în care se află municipiul, panorama e faină, în jur, fâneţe, căpiţe, pădure, corturi. Pe platou, o tarabă cu mâncăruri şi băuturi, mese şi bănci, precum şi un stand cu mărfuri specifice rockereşti, de la podoabe, în general sumbre ori şocante, până la bocanci, cizme (tot de rocker, desigur), tricouri negre cu semne mai mult sau mai puţin sinistre, albume rock. Pe de altă parte, anul acesta festivalul ţine trei zile, a început ieri, 5 august, se termină duminică noaptea, 7 august, şi sunt în total 14 trupe din ţară şi din străinătate. Cinci trupe au concerta aseară, în faţa unui public relativ restrâns, poate o sută, o sută şi ceva de specatori, însă, public cunoscător, care, în mai multe rânduri, a făcut parte din specatcol, antrenându-se în „fantastice, satanice jocuri”. Acum, dacă tot am zis-o, celor care îl iau pe dracul la modul propriu, şi nu sub formă de simbol artistic, nu le recomand să meargă la festivaluri cu hard şi heavy metal rock, mai bine să stea la TV sau la festivaluri mai light. Dar rockul-rock (metalul-metal), acesta greu, are şi el farmecul său (repet, pentru cunoscători), şi este un pulsar de energie. Deşi, personal, ameţesc numai când îi văd pe dansatori cum îşi învârtesc pletele ca ventilatorul ori le scutură în ritmuri nebuneşti (ca să nu zic, iarăşi, altfel!). Una peste alta, prima seară a avut toate ingredientele necesare unui festival metal-rock adevărat. Iar concertele s-au încheiat cu recitalul vedetelor de la Negură Bunget. Printre concerte şi la final, o trupă de dansatori şi acrobaţi a prezentat spectacole de jocuri cu focul.

Pentru prezentarea trupelor, am cules şi eu câteva informaţii de la alţii, mai specialişti decât mine. În ordine, au fost:

1. Within the Nova este o trupă din Timişoara înfiinţată în decembrie 2015 de către Akos, Diana, Zsolt şi Alex. Trupa îşi trage seva de inspiraţie din diverse genuri muzicale (industrial, metalcore, post-rock, electronic), rezultând un sound dinamic, expresiv, dar cu o amprentă agresivă. Show-ul lor, care a deschis Festivalul Gugulan Rock de anul acesta, a fost momentul perfect pentru a introduce spectatorii, veniţi din mai multe zone ale ţării, în spiritul a ceea ce avea să urmeze.

2. E-An-Na, un grup din Sibiu, care cântă Folk Metal, au urmat după cei de la Within The Nova. După cum ei înşişi declară, numele trupei vine „din sumeriana antica, unde E-an-na era numele templului dedicat zeiţei Ishtar. Cea mai apropiata traducere ar fi sintagma „casa cerului", ceea ce vrem să şi însemne pentru noi, dat fiind ca E-an-na reprezintă o lume alternativă pe care noi o creăm”. Concertul lor a fost electrizant, iar spectatorii prezenţi au luat în primire spaţiul din faţa scenei, unde au cantat şi dansat împreună cu trupa.

3. Defiant din Croaţia este o trupă de death black metal formată în 2005. Pe ultimele două albume, ei au adoptat un death metal melodic, dar după câteva schimbări de personal, au decis să îşi schimbe stilul, rămânând în sfera death black metal-ului pur.

4. Krepuskul din Cluj s-a înfiinţat în 2005. Combinând în principal black, death, hardcore, puţin industrial, dar şi câte puţin din alte genuri total diferite de acestea. Krepuskul au încercat să creeze o muzică variată, expresivă. Ei realizează comuniunea (şi în acelaşi timp antiteza) dintre metal şi nemetal, dintre dur şi melodic, dintre vechi si nou. Trupa Krepuskul a urcat pe scenă în uralele celor prezenţi şi au încins şi mai tare atmosfera cu piesele lor.

5. Trupa Negură Bunget a fost atracţia primei seri de festival. Aşteptaţi cu nerăbdare de toţi cei prezenţi, care le cunoşteau piesele pană la ultima silabă, au făcut un show de neuitat. Au cântat piese mai vechi şi mai noi, de pe albumele deja apărute, şi au adunat în faţa scenei toată suflarea prezentă în poiană. Negură Bunget este o formație de Transilvanian black metal din Timişoara. A fost înființată sub numele de Wiccan Rede la sfârșitul anului 1994. În luna noiembrie a aceluiași an au înregistrat primul lor demo, From Transylvanian Forest. Odată cu schimbarea perspectivei conceptuale către explorarea universului şi a spiritualităţii româneşti, numele formaţiei a fost schimbat în Negură Bunget. Noua orientare a devenit evidentă odată cu lansarea albumului de debut, Zirnindu-sa. Negură Bunget au lansat şapte albume şi au făcut mai multe turnee în Europa, cucerindu-şi astfel recunoaşterea pe întregul continent.

Programul de azi şi mâine:

Sâmbătă - 06.08.2016

19:30-20:30 AEON SUN
20:30-21:30 GOTHIC
21:30-22:30 HUNGRY FOR HEAVEN
22:30-00:00 ORPHANED LAND (Israel)
00:00-01:00 DARA PROJECT
________________________

Duminică - 07.08.2016

20-21 GORUN
21-22 LET THE CIGAR DIE (Ungaria)
22-23 APOCALIPS
23-24 NORTHERN REVIVAL (Serbia)

Vineri, un bilet a costat 30 de lei, astăzi, sâmbătă, 6 august, intrarea costă 45 de lei. Duminică, 7 august, intrarea este 15 lei, iar fetele intră gratuit!

(foto. deschidere, foto. 1 şi 2, din galerie: Dina Andronie)

Powered by Jasper Roberts - Blog