Menu

Articol

Nepotul primarului din Teregova a fost prins beat la volanul unui Audi A6

Alexandru Damian, nepotul primarului din Teregova, student al Facultății de Drept din Timișoara, a fost sâmbătă, 30 mai, protagonistul unei întâmplări, în urma căreia, însoțit de polițiști, a fost dus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Înainte de a ajunge la spital, Damian a încercat să-i  „intimideze“ pe oamenii legii cu cunoștiințele și rudele sale sus-puse.

Potrivit www.voceatimisului.ro, sâmbătă dimineața, în jurul orei 5, tânărul a fost gata-gata să urce cu autoturismul pe care îl conducea, un Audi A6, pe scuarul de la o trecere de pietoni situată pe Calea Martirilor, din Timișoara. Damian, tocmai ieșise din Clubul Heaven, în care își petrecuse noaptea și unde se cinstise cu whiskey și votcă și, probabil, se îndrepta, singur, spre locuința sa.

Un echipaj de poliție aflat în zonă, și care a văzut comportamentul celui aflat la volan, l-a oprit și l-au testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare a alcoolemiei de 0,77mg/l în aerul expirat. Chiar și fără această testare obligatorie, polițiștii și-ar fi dat seama că șoferul băuse zdravăn, întrucât în autoturism duhnea alcoolul consumat în club.

În acel moment, șoferul a trecut la amenințări. Pe un ton obraznic, le-a spus polițiștilor după cum scriu ziariștii timișoreni, că unchiul său, Romulus Marius Damian, este primarul comunei Teregova și că acesta va ajunge președintele Organizației PSD Caraș-Severin. Când a văzut că nu reușește să-i convingă pe polițiști, a încercat o altă stratagemă, spunându-le că se cunoaște cu cms. șef Nicolae Boia, șef la serviciu de Arme și Muniții din cadrul IPJ Timiș. Să fie și mai convingător, l-a sunat pe comisarul șef care, i-a închis telefonul, refuzând să stea de vorbă cu el.

La început, șoferul, student la Drept, a refuzat să semneze procesul verbal, dar mai apoi a înțeles că nu are de ales.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. Permisul de conducere a fost reținut, tânărul Damian devenind pieton pentru mult timp de acum încolo.

Powered by Jasper Roberts - Blog