Menu

Articol

Nicușor Vasilescu a fost suspendat din funcția de primar

În cursul zilei de marți, 4 august, prefectul județului Caraș-Severin, Nicolae Ciobanu, a semnat Ordinul de suspendare din funcție a primarului din Băile Herculane, Nicușor Vasilescu, pe durata măsurii arestului la domiciliu pronunțată de instanța Tribunalului Caraș-Severin.

Reamintim că primarul Vasilescu a fost reținut pentru 24 de ore în urma descinderilor DGA care au avut loc în dimineața zilei de 24 iulie la Primăria Băile Herculane, în sarcina sa fiind reținute  infracțiunile de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani, pentru ca în final să se rețină doar infracțiunea de abuz în serviciu.

În acest dosar, întocmit în 2014, dar pentru fapte datând din 2012, procurorii au indicii că mai multe imobile și terenuri din stațiune ar fi fost înstrăinate de către angajații primăriei, fără respectarea prevederilor legale, la preţuri subevaluate.

Primarul Nicușor Vasilescu a respins mereu acuzele aduse, susținând faptul că fiecare tranzacție de acest gen a avut girul consilierilor locali.

Powered by Jasper Roberts - Blog