Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, împreună cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, a organizat sâmbătă, 19 mai, cea de a XIV-a ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor. Acţiunea a fost iniţiată de Ministerul Culturii din Franţa, instituţia caransebeşeană de cultură participând încă din primul an la acest eveniment, manifestarea fiind preluată apoi de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, la care muzeul caransebeşean este membru fondator.
Manifestarea a debutat la ora 18, cu vizitarea expoziţiilor găzduite în sediul central din municipiu, respectiv cea de artă contemporană „Reflexe în timp” şi cea aparţinând Ioanei Stepanov, „Ceramica, între util şi artă”. Anul acesta, pe lângă descoperirile arheologice din ultimii ani de la Tibiscum, Balta Sărată, Băile Herculane, Zăvoi şi Petroşniţa, în expoziţia permanentă au putut fi văzute şi o serie de obiecte de o deosebită valoare, din patrimoniul muzeului, reprezentând etnografia judeţului Caraş-Severin. În paralel, elevii de la Şcoala de Arte şi Meserii „Ion Românu” din Reşiţa au prezentat un spectacol muzical susţinut de grupurile „Andante”, coordonat de prof. Marius Iana Dobre, şi „Strings”, pregătit de prof. Dumitru Boru.
La sediul Rezervației Arheologice Tibiscum, situată în satul Jupa, s-a realizat un circuit expoziţional al sitului arheologic, după care, de la ora 21, au avut loc proiecţii de filme dedicate, în cea mai mare parte, copiilor, iar Muzeul Memorial „Constantin Daicoviciu” din comuna cu același nume, unde sunt expuse obiecte personale ale familiei Daicoviciu şi câteva descoperiri arheologice din Banatul Montan, a fost deschis până noaptea târziu.
Această ediţie – a spus managerul muzeului, Adrian Ardeţ – la care au participat un mare număr de caransebeşeni, a fost un real succes, acest lucru datorându-se popularizării evenimentului mai ales în şcolile din municipiu şi în rândul tinerilor.