Mergând cu autobuzul din Govândari spre centrul Reşiţei, ieri, m-am nimerit faţă în faţă cu un fost coleg de muncă din fostul mare combinat siderurgic. E pensionar şi suferă! Iliescu şi Petre Roman ne-au distrus industria, ca să nu le facem concurenţă „francejilor”. Petre Roman era vândut francejilor, iar Iliescu, ruşilor. Aşezat lângă amicul siderurgist pensionar, mai era un prieten de-al său, care a completat că ne-au vândut şi nemţilor, nu numai francejilor! Nţîh, mîh, siderurgistul nu prea era de acord, bag seama e filogerman. Apoi a continuat. Iliescu e un ateu înrăit, un om fără niciun Dumnezeu, care şi-a pătat mâinile cu sânge ca să dea aparenţă de revoluţie loviturii de stat. Cei doi tâlhari ar trebui beliţi şi împuşcaţi. Căci, dacă spunem industrie, nu e vorba numai despre Reşiţa, ci despre toată industria românească, pe care au numit-o „morman de fier vechi” şi au vândut-o ca fier vechi! Este că aşa-i?!, mi s-a adresat siderurgistul. Norocul meu că nu mi-a dat timp să răspund, căci tocmai mă pregăteam să introduc în discuţie unele păreri personale, unele nuanaţe. Au continuat amândoi, pe acelaşi ton, cu furie, tristeţe, cu nostalgie după trecutul glorios al Reşiţei.
Nu vorbim, acum, despre câtă dreptate aveau, sau nu, cu privire la fapte şi întâmplări trecute. Vorbim, din nou, despre nostalgia reşiţeană nevindecabilă. Aceasta, chiar îi face pe oameni vulnerabili şi nefericiţi! Pentru că cei care au cunoscut o dată gloria, din care simţeau că fac parte, nu se vor vindeca niciodată. În cel mai bun caz se vor vindeca, dar vor rămâne cu cicatrici, cu sechele. Şi, din păcate, constatăm că ceea ce a fost odată glorie şi mărire atârnă greu de gâtul oraşului în plan psihologic. Da, există o psihologie colectivă, care îi face pe reşiţeni plângăcioşi, gata să se vaite oricui, aici, la ei acasă, ori în deplasare, despre neputinţele Reşiţei. Desigur, e vorba, în primul rând, de generaţia trăită în fostul sistem, în fosta lor perioadă de tinereţe şi putere, dar, ea, nostalgia, s-a transmis mai departe şi în familii. Nu în toate, dar, în multe.
Rămâne ca aceia care sunt mai puţin afectaţi de această boală, împreună cu nebunii care au fost, cumva, imuni, împreună cu noua generaţie necontaminată, să reconstruiască Reşiţa pe noi dimensiuni. Cine ştie dacă nu cumva, chiar şi „nostalghia” poate fi valorificată în vreun fel!
Mergând cu autobuzul din Govândari spre centrul Reşiţei, ieri, m-am nimerit faţă în faţă cu un fost coleg de muncă din fostul mare combinat siderurgic. E pensionar şi suferă! Iliescu şi Petre Roman ne-au distrus industria, ca să nu le facem concurenţă „francejilor”. Petre Roman era vândut francejilor, iar Iliescu, ruşilor. Aşezat lângă amicul siderurgist pensionar, mai era un prieten de-al său, care a completat că ne-au vândut şi nemţilor, nu numai francejilor! Nţîh, mîh, siderurgistul nu prea era de acord, bag seama e filogerman. Apoi a continuat. Iliescu e un ateu înrăit, un om fără niciun Dumnezeu, care şi-a pătat mâinile cu sânge ca să dea aparenţă de revoluţie loviturii de stat. Cei doi tâlhari ar trebui beliţi şi împuşcaţi. Căci, dacă spunem industrie, nu e vorba numai despre Reşiţa, ci despre toată industria românească, pe care au numit-o „morman de fier vechi” şi au vândut-o ca fier vechi! Este că aşa-i?!, mi s-a adresat siderurgistul. Norocul meu că nu mi-a dat timp să răspund, căci tocmai mă pregăteam să introduc în discuţie unele păreri personale, unele nuanaţe. Au continuat amândoi, pe acelaşi ton, cu furie, tristeţe, cu nostalgie după trecutul glorios al Reşiţei.
RSS Feed