Era deja întuneric, ploua infernal şi am năvălit într-un magazin, din acelea tip boutique, în care găseşti de toate. De fapt, chiar voiam că-mi cumpăr nişte cornuleţe cu gem. Chiar dacă-s mai uscate, merg bine, dimineaţa, cu lapte sau ceai. Rafturi, frigidere, înghesuială, doar un spaţiu îngust până la tejghea. La intrare, m-am oprit şi îmi strângeam umbrela cu grijă, străduindu-mă să o ţin, cumva, mai departe de corp, să nu-mi curgă şiroaiele pe pantaloni. Concentrat pe această operaţiune, n-am observat, un bărbat care se retrăgea cu spatele de la tejghea. S-a ciocnit de mine cu putere, am tresărit, a tresărit şi el, ne-am privit. Bărbatul s-a destins într-un zâmbet larg. Oooo, salut ziaristul!, a zis, cumva ironic. Îl ştiu de mult, dar nu ne cunoaştem. Cred că e cu un an sau doi mai mare ca mine şi e profesor pe la o şcoală gimnazială. Salut, salut, am zis şi eu pe un ton coborât, care, în opinia mea, sugera că discuţia s-a încheiat, dar omul mi-a barat calea spre cele două vânzătoare din magazin. Mi-a pus mâna în piept, şi a vorbit tare, tot ironic. Acum să vă văd ce scrieţi voi la ziar! Despre ce? Toate televiziunile au arătat, numai voi nu scrieţi nimic! În Reşiţa toată lumea tace. Şi ştiţi de ce?! Pentru că vă e frică şi de umbra ziarului vostru! Asta este! La revedere!, a zis dom' profesor, s-a strecurat pe lângă mine şi a dispărut în ploaia întunecoasă. Uluit, l-am urmărit scurt cu privirea, apoi m-am răsucit spre cele două vânzătoare. Chiar n-am mai apucat să zic nimic, doar zâmbeam ca un idiot. Şi vânzătoarele stăteau drepte la tejghea, una lângă alta, cu priviri reci, parcă erau martorii acuzării. Sau, poate, chiar completul de judecată. Săru'mâna, cornuleţe cu gem, am mai reuşit să zic, timid.
Cred că ştiu la ce fel de ştiri senzaţionale văzute la televizor se referea domnul profesor. O ştire despre Reşiţa şi judeţul nostru, care a fost preluată de televiziunile centrale chiar din presa locală. Dar, nu asta contează. Mă gândesc că mai sunt oameni indignaţi, de felul acesta. Oameni care, spre exemplu, au aflat recent că Troia a căzut, după ce aheii au intrat în cetate în burta unui cal. Au aflat abia ieri-alaltăieri, de la televizor, şi sunt indignaţi că presa locală nu scrie nimic despre asta! Deşi, despre cazul respectiv am tot scris1
Era deja întuneric, ploua infernal şi am năvălit într-un magazin, din acelea tip boutique, în care găseşti de toate. De fapt, chiar voiam că-mi cumpăr nişte cornuleţe cu gem. Chiar dacă-s mai uscate, merg bine, dimineaţa, cu lapte sau ceai. Rafturi, frigidere, înghesuială, doar un spaţiu îngust până la tejghea. La intrare, m-am oprit şi îmi strângeam umbrela cu grijă, străduindu-mă să o ţin, cumva, mai departe de corp, să nu-mi curgă şiroaiele pe pantaloni. Concentrat pe această operaţiune, n-am observat, un bărbat care se retrăgea cu spatele de la tejghea. S-a ciocnit de mine cu putere, am tresărit, a tresărit şi el, ne-am privit. Bărbatul s-a destins într-un zâmbet larg. Oooo, salut ziaristul!, a zis, cumva ironic. Îl ştiu de mult, dar nu ne cunoaştem. Cred că e cu un an sau doi mai mare ca mine şi e profesor pe la o şcoală gimnazială. Salut, salut, am zis şi eu pe un ton coborât, care, în opinia mea, sugera că discuţia s-a încheiat, dar omul mi-a barat calea spre cele două vânzătoare din magazin. Mi-a pus mâna în piept, şi a vorbit tare, tot ironic. Acum să vă văd ce scrieţi voi la ziar! Despre ce? Toate televiziunile au arătat, numai voi nu scrieţi nimic! În Reşiţa toată lumea tace. Şi ştiţi de ce?! Pentru că vă e frică şi de umbra ziarului vostru! Asta este! La revedere!, a zis dom' profesor, s-a strecurat pe lângă mine şi a dispărut în ploaia întunecoasă. Uluit, l-am urmărit scurt cu privirea, apoi m-am răsucit spre cele două vânzătoare. Chiar n-am mai apucat să zic nimic, doar zâmbeam ca un idiot. Şi vânzătoarele stăteau drepte la tejghea, una lângă alta, cu priviri reci, parcă erau martorii acuzării. Sau, poate, chiar completul de judecată. Săru'mâna, cornuleţe cu gem, am mai reuşit să zic, timid.
RSS Feed