Menu

Articol

Nu e pentru cine se potrivește, ci pentru cine se nimerește

Vasile Enea

PSD Caraș-Severin nu este singurul partid care a purces la retragerea sprijinului politic unor persoane care au candidat și și-au câștigat locurile de consilieri locali. PMP a procedat la fel cu profesorul Ion Vela, la Consiliul Local Reșița, invocând rezultatele slabe obținute la Reșița de formațiunea condusă de Traian Băsescu. După modelul celor două partide, iată că și UNPR i-a retras sprijinul politic unui consilier din Văliug, pe motiv că nu s-a implicat în campania recent încheiată. În treacăt fie spus, doar 24 de văliugeni au votat UNPR la Consiliul județean, de unde și supărarea liderilor de la Reșița.

Cel căruia i s-a retras sprijinul politic, Vasile Enea, arată cu degetul spre Mihai Bona, unul dintre liderii UNPR, șeful Ocolului Silvic Văliug. Enea se consideră o victimă, pentru că decizia s-ar fi luat ca să i se facă loc în Consiliul local candidatului de pe locul trei.

Iată ce ne-a mărturisit Enea, dezamăgit profund de măsura luată împotriva sa: „Eu provin din PPDD și m-am implicat cât am putut în campania în care ni s-a spus să-l sprijinim pe domnul Marius Băleanu, de la PSD, la Primăria Văliug. Nu am fost absolut deloc sprijinit în această campanie de conducerea UNPR. Nici domnul Tabugan, și nici domnul Bona nu au venit o dată la Văliug, măcar să-i fi văzut oamenii la față. Domnul Bona s-a bazat pe angajații ocolului silvic, numai că aceștia și familiile lor nu l-au votat după cum s-ar fi așteptat. Și știți de ce? Pentru că, de trei ani de când e la Văliug nu a făcut nimic pentru localnici în privința lemnelor de foc și nici nu a angajat oamenii locului, preferând să aducă pe alții, din alte părți“.

Vasile Enea ne-a povestit că în situația lui s-a aflat și candidatul aflat în capul listei PSD și care de drept ar fi trebuit să ocupe locul de consilier la Văliug. Numai că, acesta a fost determinat de același Bona să renunțe la locul de pe listă și s-a dat la o parte de bună voie, să nu-i facă rău fratelui său care e angajat la OS Văliug. „Am fost în audiență și la președintele UNPR Caraș-Severin, Ion Tabugan, care mi-a spus că «la noi tot ce contează este votul». De acord, dar de ce pe domnul Bona nu l-au votat nici măcar angajații ocolului?“ se întreabă intrigat Vasile Enea.

Mihai Bona are o altă variantă în privința celor recalmate de Vasile Enea: „În primul rând, decizia nu este a mea. Ea a fost luată în ședința Biroului Executiv Județean al UNPR, în urma analizei rezultatelor obținute la alegerile din 5 iunie. În condițiile în care în mandatul trecut am avut la Văliug trei consilieri și un viceprimar, iar acum am obținut la Consiliul județean doar 24 de voturi, era normal să se ia măsuri, pentru că, sinceri să fim, nu s-au votat nici măcar ei de ei. Cât privește activitatea mea la conducerea Ocolului Silvic Văliug las pe alții să o analizeze. Spun doar că, anul trecut am avut un profit de 16 miliarde de lei vechi, iar în acest an, după șase luni, acesta este de 15 miliarde de lei“.

Powered by Jasper Roberts - Blog