Menu

Articol

„Nu sunt traseist politic”, mărturiseşte deputatul Ion Tabugan

Ion Tabugan și Ionuț Popovici

După apariţia în presă a informaţiilor legate de plecarea sa din Partidul Mişcarea Populară, deputatul de Caraş-Severin, Ion Tabugan, ne-a sunat pentru a face câteva precizări, pe care le consideră importante, referitoare la contextul evoluţiei sale politice din ultimii nouă ani.

Tabugan s-a simţit deranjat de afirmaţiile privind trecerea sa de la un partid la altul. „Nu sunt traseist politic, cum încearcă unii să se înţeleagă. Am plecat din PNL în 2009, după alegeri, când, spre deosebire de alţi liberali cărăşeni, am câştigat mandatul de parlamentar în colegiul în care am candidat cu 38%.

Eu nu am trecut în UNPR doar să mă fi aflat în treabă. La vremea respectivă am făcut parte din grupul ce urma să constituie viitoarea formaţiune politică, a cărei orientare politică a fost dată de mine. La Gabriel Oprea acasă eram eu, Neculai Onţanu, Eugen Nicolicea şi Anghel Iordănescu, când s-a vehiculat propunerea ca orientarea noului partid să fie de stânga. M-am opus, spunând că dacă nu va fi una de centru, nu voi fi alături de ei”, a precizat Ion Tabugan.

Cât priveşte PMP, pe care l-a părăsit pentru a deveni „independent”, deputatul cărăşean spune: „Ceea ce uită unii, chiar intenţionat, este că în 2016, congresele au hotărât unificarea sub sigla PMP. Repet încă o dată, nu am fost traseist politic.”

Powered by Jasper Roberts - Blog