Articol

Românii au scandat aseară, pentru a doua oară în acest an, spre uimirea Europei, a Lumii, chiar, am putea spune, spre uimirea Istoriei, că nu vor să fie o naţie de hoţi! Scandările şi manifestaţiile de aseară n-au avut puterea şi amploarea celor din luna februarie a.c., dar o sămânţă viguroasă de protest tot este şi s-ar putea să încolţească şi să mai crească. Ceea ce este foarte interesant şi uimitor, după cum au sesizat şi agenţiile de presă străine, e faptul că românii au devenit extrem de sensibili la încercările unor politicieni de a înlesni, prin lege, posibilitatea de a fura. Aceasta prin dezincriminarea unor fapte prin care se obţin abuziv bunuri materiale şi avantaje, prin diminuarea pedepselor, prin amnistii şi graţieri, care să-i scoată pe hoţi şi corupţi din puşcării.

Acuma, oameni suntem, nu suntem nici noi de azi, de ieri pe planetă, ştim că abuzuri în justiţie s-au făcut şi se pot face, fiindcă justiţia omenească n-a fost şi nu va fi perfectă, însă lucrurile în domeniu ţin de diferenţe de percepţie şi de intenţie. Se pare că politicienii se percep persecutaţi de justiţie şi doresc să-i slăbească puterea, în vreme ce opinia publică românească se arată mai îngrijorată de abuzurile politicienilor decât de cele ale sistemului judiciar. Şi, dacă e să fim drepţi, nici nu e de mirare! Aceasta pentru că atât simplul cetăţean, cât şi politicianul, împreună, au ajuns la concluzia că în ultimii 27 de ani fenomenul cel mai îngrijorător a fost devalizarea avuţiei naţionale, adică hoţia la scară mare. Şi, cel puţin, în primii 20 de ani de la revoluţia din decembrie, justiţia a fost aproape inexistentă sau aservită politicienilor. Deci, pericolul cel mare n-ar veni, cel puţin deocamdată, dinspre o putere prea mare a justiţiei, exercitată discreţionar, ci dinspre abuzurile puterii reprezentate de partid, parlament, guvern, administraţia locală. Deşi, în ultimii ani, a existat şi aşa o senzaţie, transmisă de televiziuni, că procurorii cei răi îşi cam fac de cap pe spatele bieţilor suspecţi. Cum spuneam, e o chestiune de percepţie.

De ce spuneam că însăşi Istoria este uimită de manifestaţiile românilor în favoarea adevărului şi dreptăţii, împotriva hoţiei şi a corupţiei. Pentru că, din păcate, românii au în spate o întreagă istorie nefavorabilă în domeniu, au o imagine de hoţi şi mincinoşi, colportată prin bancuri, snoave, legende. Îl citam, nu demult, pe un scriitor sârb care într-un roman de ficţiune, dar cu trimiteri în realitatea istorică, punea în gura unui demitar turc de prin secolul al XVII-lea afirmaţia că valahii (românii) se nasc poeţi, trăiesc hoţi şi mor vampiri!

Cine ştie, după felul în care se manifestă acum societatea civilă românească, poate scăpăm parţial de această etichetă, iată, foarte veche, şi rămânem doar cu faima de poeţi!