S-a întâmplat duminică, 13 decembrie, în comuna Constantin Daicoviciu. S.I., de 68 ani, din comuna Constantin Daicoviciu, În timp ce se deplasa cu bicicleta pe DN 6, din direcţia Lugoj spre Caransebeş, S.I., în vârstă de 68 de ani, din localitate, în dreptul imobilului cu nr. 98 din comuna Constantin Daicoviciu, a efectuat un viraj spre stânga, fără să se asigure, fiind lovită de un ansamblul de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă. Autotrenul era condus de K.P.F., de 38 ani, din Polonia, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a biciclistei, fiind internată la spitalul Caransebeş pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis o anchetă și vor continua cercetările faţă de K.P.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.