Menu

Articol

O femeie de 84 de ani s-a aruncat de la etajul doi al Spitalului Municipal Caransebeş

Noaptea trecută, o femeie de 84 de ani din comuna Cornea şi-a pus capăt zilelor, aruncându-se în jurul orei 4.00 de la etajul doi al Spitalului Municipal Caransebeş. În urmă cu câteva săptămâni soţul femeii a decedat, iar pierderea aceasta pare să îi fi fost fatală. Alin Simeria, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Caransebeş, spune că pacienta s-a internat în data de 13 februarie cu diagnosticul de bronşită.

„În urma evaluării şi a discuţiei cu aparţinătorii, medicii au constatat că femeia suferea de o tulburarea depresivă, fapt pentru care i s-au administrat tratamente corespunzătoare. Se pare că în cursul nopţii aceasta a ieşit din salon sub pretextul că merge la baie, iar personalul secţiei a observat că femeia nu s-a mai întors, moment în care au început să o caute“, a precizat Simeria.

Din nefericire, personalul medical a observat geamul secţiei deschis şi au constatat că femeia a recurs la gestul necugetat, după care au anunţat de urgenţă poliţiştii.

Powered by Jasper Roberts - Blog