Articol

Aseară am fost să mă-mbăt cu Cristi. Să mă îmbăt cu muzică şi poezie. Bine, am luat şi bere, căci serata de muzică şi poezie era într-un local şi nu se face să nu încurajezi mica iniţiativă privată... locală. Iar, din experienţă, muzica şi poezia nu prea merg cu apă plată. Cristi de care vorbeam e Cristian Buică, cel mai nou cetăţean de onoare al Reşiţei.

Am aflat, astfel, că de câteva luni, Cristi Buică adună folkişti şi poeţi, în fiecare marţi seara, şi ţine spectacole neconvenţionale, pe care le regizează pe loc, iar frumoasa întâmplare şi inspiraţie sunt invitate să participe la organizare. Aseară, probabil că şi în alte seri, a fost prezent şi spiritul lui Adrian Păunescu, ceea ce dovedeşte că „flacăra” lui n-a murit, doar puţin s-a risipit, însă jarul din poezia păunesciană mai poate încălzi suflete. Eu mă încălzesc mai greu la spiritul lui Păunescu, dar sunt şi eu om şi lângă un pahar şi o chitară devin întotdeauna mai sensibil. Poate mai mult decât Păunescu a fost prezent spiritul lui Ion Chichere, poetul fără noroc, fără noroc în viaţă, cu mai mult noroc în moarte, fiindcă poezia lui fermentează a nemurire. Au cântat Cristi Buică, Dorel Ianoşi, Dan Câmpan, au recitat poeţii Costel Stancu, Olga Neagu, Ion Moşteoru, Emil Varga. A fost bine spre foarte bine.

Fiind seara sărbătoritului Cristi Buică, cel înnobilat cu titlul de onoare al oraşului, l-am felicitat cum se cuvine şi i-am spus cam lemnos, aşa cum se face la ocazii festive: „Cristi, faci lucruri minunate! Mă bucur că ai primit titlul de onoare, că eşti aplaudat, că ai succes! Mă bucur că viaţa ta s-a întors spre bine”. Iar Cristi mi-a spus: „Da, aşa se vede, dar, dacă ai şti,... viaţa mea e nenorocită”. OK, Cristi, ştiam. Că altfel nu te făceai trubadur. Şi am resimţit, încă o dată, nesfârşita tristeţe din cântecul lui Dan Andrei Aldea: „Om bun, deschide-ne poarta, / Mai dă-ne o coajă şi nu ne goni / Şi-n schimb îţi vom alunga tristeţea / Cu vesele cântece şi ghiduşii.”