Articol

Dincolo de imaginea proastă pe care ne-au făcut-o țiganii în Europa, hoții și cerșetorii plecați de pe meleagurile mioritice, despre români se spune că sunt oameni harnici și inteligenți, loiali și pricepuți în orice domeniu. În mare parte poate că este așa, nu zic nu, însă ar fi bine să fim mai prudenți și să nu ne batem cu cărămida în piept când vorbim de cele sfinte. Să ne amintim doar de zicala de dinainte de ’89, cea cu „noi muncim, nu gândim“, de întâmplările cu Dorel de România ori de povestea omului leneș, cel care a ales ștreangul decât să mestece la posmagii tari, pentru a constata că hărnicia și inventivitatea la români sunt mai degrabă mituri, decât adevăruri.

La Târgu Frumos, o așezare înconjurată de plantații cu vie cât vezi cu ochii, primarul bate din poartă-n poartă, postează pe rețelele de socializare și se roagă de localnici să meargă la cules de struguri. Nu se roagă de cei care au un loc de muncă, ci de cei 300 de oameni care primesc ajutoare sociale de la primărie. La Târgu Frumos, lenea e cucoană mare. De ce s-ar duce asistatul social să muncească de dimineața până seara pentru câteva milioane de lei pe lună, cât timp statul îi dă ceva bănuți fără să facă ceva, în afară de a sta cu burta la soare sau la cârciumă?

Târgu Frumos nu este un caz singular. Tot în Moldova, bărbații unui sat, în care sărăcia e cât casa, au refuzat să se angajeze într-o fabrică din Iași, pe un salariu de 1.500 de lei, bonuri de masă și transport asigurat. Motivul: „La banii ăștia, nici nu merită să te dai jos din pat!“. Într-o altă parte a României harnice și pricepute, un tânăr vine cu o altă explicație la faptul că pământul a fost lăsat de pârloagă. „De ce să punem roșii și ardei, dacă noaptea vin alții și ne fură?“ Așa e, decât să muncească pământul pentru care alții s-au bătut cu parii în anii ’90, mai bine cumpără roșii, ardei și varză aduse din Turcia, Grecia și China.

Socoteală simplă, după mintea românească, odihnită de atâta stat la umbra dudului din bătătură, dar elocventă pentru cei care (încă) mai doresc să scrie istorie pe seama hărniciei românilor că, vorba aia, tot românească și ea: „Munca a înnobilat omul, dar nici lenea nu a omorât pe nimeni“.