Menu

Articol

Ouă infestate cu salmonella au ajuns într-un depozit din Caraș-Severin. Alertă în alte cinci județe

Într-un depozit din Caraş-Severin inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au identificat, în această săptămână, un lot de ouă infestate cu salmonella tifimurium. Ouăle provin din Polonia, iar din depozitul cărășean au fost distribuite în șase județe din țară.

Potrivit președintelui ANSVSA, Mihai Ponea, citat de Agerpres, este vorba de aproximativ 330.000 de ouă, distribuite din Caraș-Severin către Timiș, Sibiu, Hunedoara, Argeș și Prahova care au fost retrase de pe piață.

În urma analizelor făcute la intrarea în țară și a emiterii buletinului care indica faptul că ouăle erau infestate cu salmonella tifimurium, s-a emis o alertă în România. La nivelul celor șase județe, ouăle au fosat puse sub sechestru și s-au întocmit documentele necesare în astfel de situații pentru ca ele să fie distruse. Din fericire, ouăle nu au ajuns la consumatori.

Salmonella tifimurium este foarte periculoasă, putând provoca toxiinfecții alimentare grave, care la copii și vârstnici ar putea provoca decesul.

"Luna trecută au fost trei decese în Croatia, tot de la ouă provenite de la o fermă din Polonia, fapt pentru care ne-am alertat și în mai puțin de 10 ore au fost retrase toate ouăle de pe piața din România", a mai precizat șeful ANSVSA.

Ca și în alte cazuri, ANSVSA nu a precizat numele depozitului din Caraș-Severin ori dacă ele au ajuns sau nu în galantarele vreunui centru comercial din județul nostru.

 

Powered by Jasper Roberts - Blog