Menu

Articol

Pârâul Dalci nu mai este capul răutăţilor în Caransebeş

Autor: 

În ultimul timp, situaţia apei potabile din Caransebeş a făcut obiectul unor îndelungi dispute, responsabilitatea pentru calitatea ei fiind aruncată de la o instituţie la alta. Recent, primarul Felix Borcean a declarat că, deşi până acum vinovat de toate relele părea să se facă pârâul Dalci, care se varsă în Lacul de acumulare de la Zerveşti, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa, în momentul de faţă apa fiind de bună calitate.

„Nu ştiu dacă acest pârâu Dalci este chiar cauza problemelor pe care le are municipiul nostru în ceea ce priveşte apa, sau este vorba despre o învechire, o uzură foarte mare a Staţiei de tratare a apei. Spun asta fiindcă, nu demult (în data de 23 martie – n.r.), a fost întreruptă furnizarea apei în întreg oraşul, s-au făcut ceva lucrări de curăţare a filtrelor, probabil, nu ştiu exact, pentru că nu am discutat cu cei care au lucrat acolo, dar cert este că în urma acestora situaţia s-a îmbunătăţit. Or, lacul şi pârâul tot acolo au rămas... Adevărul trebuie să fie undeva la mijloc”, a mai spus Felix Borcean.

Primarul Felix Borcean

Powered by Jasper Roberts - Blog