Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Şah Caraş-Severin şi cu sprijinul Bibliotecii Judeţene şi Librăria Semn de Carte, organizează luni, 15 ianuarie, începând cu orele 15.30, Cupa „Mihai Eminescu“. Evenimentul va avcea loca la Sala Polivalentă din municipiul Reşiţa
„Concursul de şah activ se va desfăşura în sistemul elveţian, 5 runde, OPEN GENERAL, timpul alocat pentru fiecare jucător fiind de 15 minute toate mutările cu cinci secunde increment, se va aplica regulamentul FIDE al jocului de şah activ“, spune Mihai Bolintiş, preşedintele Ascociaţiei de Şah. Pentru toţi cei interesaţi, criteriile de stabilire a listei iniţiale a concurenţilor vor fi coeficientul ELO sau CIV, ordinea alfabetică. De asemenea, criteriile de departajare vor fi numărul de puncte, rezultatul direct (mica diagramă), coeficient Bucholtz, coeficient Sonneborn Berger, punctaj progresiv, categorie inferioară, vârstă mai mică;
Se acordă Cupă (locul I general, locul I juniori, locul I 12 ani, locul I 10 ani, locul I 8 ani) medalii şi diplome, cărți. Mihai Bolintiş a mai precizat că nu se va percepe nicio taxă, iar materialele de concurs sunt asigurate de organizatori.