Menu

Articol

Patriotism cu bere

Am avut ocazia, ieri, să văd câteva forme de patriotism englezesc. Nici nu știu care ar fi cel mai de luat în seamă. O formă de patriotism am văzut-o manifestându-se într-un parc, în afara orașului Milton Keynes. Parcul e, de fapt, un fel de arie naturală pe cursul râului Ouse, cu lacuri, stufărișuri și mlaștini, cu păsări și animale, dar și cu alei asfaltate și podețe cochete, arcuite peste ape, cu panouri cu hărți, cu îndemnuri de a respecta natura și a menține locurile curate. Și aleile și luminișurile  miros a salvie, a urzici, a gazon proaspăt tuns și a mușețel sălbatic. Și pe acele alei aleargă englezi de toate vârstele, ca să se mențină în bună formă fizică. Dar, mai mulți decât aleargă, se plimbă cu câinii. Se plimbă și vorbesc cu câinii și curăță după ei. Nu toți. Poate că unii englezi își țin punguța și lopățica în rucsac, nu știu, dar, pe doi mai vârstnici, i-am văzut cum umblau prin acele locuri semisălbatice cu punguța cu excremente de câine după ei. Aceștia doi sunt, cred eu, niște englezi patrioți care s-au supărat când au văzut, în alt loc, mai la vale, un așezământ de cortuti mizere, cu cărucioare furate din supermarketuri, cu grămezi de pungi și cutii și butelii de plastic, aruncate pe marginea râului, cu grămăjoare de fecale noneglezești împrăștiate pe o arie largă și nedefinită. Altfel spus, puțea îngrozitor a caca de om. Era o tabără de boschetari, alungați de prin oraș, care s-au stabilit în natură, murdărind-o îngrozitor! E drept că, la scurt timp a trecut pe lângă noi, grăbindu-se pe alee, un englez cu figură de lord, cu doi ogari superbi, care s-au crăcănat obraznici în iarba de lângă drum, unde au lăsat să cadă resturile digerate ale micului dejun englezesc. Clar, nici în Anglia nu e totul perfect! Putem să spunem, oare, că scorul a fost unu la unu, între englezi și migranți?!

O altă formă de respect pentru natură, respect englezesc pentru natura din Anglia, deci, o formă de patriotism, este pescuitul. În Anglia niciun pește din apele curgătoare nu este mâncat. Fiecare pește prins de un englez este pupat și aruncat înapoi la casa lui  din apă. Desigur, așa am făcut și noi, mai ales că pentru cei nu prea convinși de frumusețea gestului, rangerii au pregătite amenzi de 5000 de lire sterline. Așadar, pescarii englezi sunt patrioți, iar peștii din apele englezești sunt fericiți!

În sfîrșit, a treia formă de patriotism englezesc a fost patriotismul cu bere, dintr-un pub, unde am vizionat meciul de fotbal Suedia - Anglia, de la Cupa Mondială din Rusia. Meciul l-am văzut, desigur, pe ecranul unui televizor mare dintr-un local cu alte zece astfel de ecrane și cu sute de englezi la mesele încărcat cu halbe de bere. Nu s-a servit bere la sticlă, ci, numai la pahare de plastic, ca să se evite accidentele în caz de nervi și gesturi necontrolate.  No, și înaintea începerii meciului, s-au cântat imnurile de stat ale celor două țări. Iar la imnul lor, mai mulți englezi, deja cam înroșiți la față de berea băută, s-au ridicat în picioare, au pus mâna pe inimă și au cântat cuprinși de emoție patriotică imnul Marii Britanii, „God save the Queen”! Și în localul plin cu bere și cu englezi înroșiți și transpirați s-a făcut, așa, o atmosferă solemnă, patriotică. Până și africanii și asiaticii au înțepenit serioși, cumva, ca în biserică.

 

 

Powered by Jasper Roberts - Blog