Menu

Articol

Paul Vasile (inginer, nu poet), în luptă cu gropile! Şi Reşiţa, în luptă cu ea însăşi!

City managerul municipiului Reşiţa, Paul Vasile, a coordonat, astăzi, lucrările şedinţei operative privind efectuarea lucrărilor de apă şi canalizare, precum şi a lucrărilor de refacere a trotuarelor şi carosabilului, în prezenţa reprezentanţilor Hidroconstrucţia, Aquacaraş şi a firmelor subcontractate, care efectuează lucrările. Principalul mesaj transmis de către city managerul Paul Vasile către firmele executante a fost: „Vine iarna peste noi şi ne prinde cu străzile sparte! Nu vreau să se întâmple aşa ceva!”

Lucrările ca lucrările, dar, unde sunt banii?!

Au fost luate, rând pe rând, toate străzile pe care s-au efectuat lucrări de apă şi canalizare, şi care nu au fost încă reabilitate: Străzile Mociur, Barbu Lăutaru, Roşiorilor, Fragilor, Zadei, Bistra (din Câlnic), 24 Ianuarie, Prunilor, bulevardul Muncii etc., iar Paul Vasile a solicitat pentru fiecare lucrare un termen de finalizare, care să nu fie mai târziu de luna octombrie, anul curent. Problemele principale sunt cele legate de întârzierea lucrărilor, de calitatea, uneori, îndoielnică a acestora, dar şi de faptul că firmele nu şi-au încasat încă banii pe acest proiect, din cauza rigurozităţii, dar şi a birocraţiei specifice proiectelor europene.

Lupta Reşiţei cu ea însăşi!

Conflictul dintre administraţia Reşiţei şi Hidroconstrucţia, cu firmele executante, vine din faptul că, deşi Reşiţa şi-a dorit acest proiect, pentru că modernizarea reţelelor de apă şi canalizare este necesară, oraşul priveşte aceste lucrări ca pe o agresiune asupra sa! Fiindcă lucrările deranjează circulaţia, precum şi pe cetăţenii oraşului. Şantierele deschise crează probleme privind circulaţia autovehiculelor, iar şantierele închise, dar cu reabilitările făcute prost crează disconfort locuitorilor.

Paul Vasile: „Sunt inginer, nu sunt poet!”

În timpul discuţiilor aprinse, s-a ridicat şi tonul, de o parte şi alta, iar, la un moment dat, când un constructor încerca să-l convingă pe Paul Vasile că ce greu este, city managerul a răspuns:

„Nu încercaţi să mă convingeţi cum se face. Mai mult sau mai puţin întâmplător, vorbiţi cu cineva care se pricepe. Sunt inginer, nu sunt poet!”

Nu se găsesc meseriaşi pe toate drumurile!

Un alt element de tensiune dintre Primăria Reşiţa, reprezentată de Paul Vasile, şi constructori, îl reprezintă faptul că firmele executante doresc să grăbească lucrările, fac presiuni să primească autorizaţii de spargere pe tronosanele care urmează să fie realizate, dar nu prea primesc autorizări de spargere, până nu încheie reabilitările. Iar reabilitările depind de bani, de materiale, de alte firme sub-subcontractate. Pentru că, de exemplu, refacerea străzilor cu piatră cubică nu poate fi făcută decât de anumiţi meseriaşi, care sunt puţini. Şi vor banii pe loc!

Dicuţiile au fost, multe, în contradictoriu, însă, până la urmă, părerile s-au armonizat şi şedinţa operativă s-a încheiat cu promisiuni că lucrările vor fi făcute de calitate şi în timp util.

„Încercăm să-i determinăm, şi îi şi grăbim, pe constructori să lucreze cu mai multă atenţie, să refacă mai bine anumite lucrări. Am început şi o colaborare în sesnul acesta privind refacerile pe unele străzi, în care intră şi Primăria cu materiale sau cu forţă de muncă pentru a reface străzile în întregime, nu doar trasee afectate. Am avut discuţii, nu mi-au plăcut cu s-au făcut anumite lucrări şi vor trebui să intre la remediere”, a declarat la finalul şedinţei city managerul Paul Vasile.

Powered by Jasper Roberts - Blog