Articol

A mai picat un mit în politica românească. Gabriel Oprea, generalul-senator, a fost tras pe dreapta, după votul colegilor din comisia juridică, de a încuvința cererea procurorilor de începere a urmăririi penale. Cine ar fi crezut că acest personaj, care mereu afisează o morgă gravă,  de om chinuit de grijile acestei țări care apasă pe umerii săi, va ajunge să fie citat la tribunal, precum borfașii, proxeneții, evazioniștii și criminalii? Și pentru ce? Pentru un rahat de, așa zis delict de abuz în serviciu, după ce a folosit coloana oficială în plimbările sale prin București. Mare brânză!

Este adevărat, deplasările astea nu au fost puține. Vreo 1.600  în doar zece luni. Mult, foarte mult, cum ar spune contestarii, dar ce înseamnă 1.600 de deplasări la valoarea lui și la câte lucruri mărețe o fi făcut pentru această țară? Nimic, sau aproape nimic, să nu zică dușmanii că ar fi chiar nevinovat. Ca ministru, omul era energic, mereu avea câte ceva de făcut. Și cu ce să fi alergat dintr-un capăt într-altul al Bucureștiului să se întâlnească cu un omolog dintr-o țară străină,  să fie prezent la fix la ședințele de Guvern ori să onoreze dineurile din lumea bună? Cu bicicleta ca parlamentarii ăia din Danemarca? Cu troleul, precum miniștrii norvegieni? Sau cu patinele, cum am auzit că se întâmplă prin alte țări scandinave? Hai să fim serioși. Trăim doar în România, iar el era ditamai ministru al unui guvern care ne promitea ace, brice și carice, iar până la urmă ne-am ales cu praful de pe tobă.

Dacă aș fi în locul magistratului care îl va judeca pe fostul ministru de Interne, eu nu l-aș condamna, în cazul în care ar fi găsit vinovat, ci l-aș degrada. Din general l-aș face tablagiu și i-aș da în primire o motocicletă. Una care aleargă repede, chiar periculos de repede pentru găurile din asfalt care apar de la o zi la alta. Iar în fișa postului i-aș trece aceleași atribuțiuni pe care le-a avut  Bogdan Gigina, polițistul care a murit în timp ce-l escorta pe el, pe când era ministru și i se năzărea, de cinci ori într-o zi, să plece cu antemergători și girofare, fără să oprească la semafor. Și l-aș ține în stradă în ploaie, pe vânt, pe ninsoare și caniculă, de dimineața și până când i s-ar închide ochii de oboseală. Și l-aș mai pune să alerge, luându-se la întrecere cu îngerii care nu au somn la ora aceea târzie din noapte. Să vadă și el care este diferență între viață și moarte, între un general-senator tolănit pe bancheta de piele a bolidului și un biet agent de poliție care, din când în când, își rupe ba o mână, ba un picior, își sparge capul ori ajunge în ghips până în gât pentru a-i satisface poftele unui ministru căruia nu îi este frică de nimeni și de nimic.