Articol

În urmă cu 12 ani, într-o dimineaţă geroasă de ianuarie, Anina a fost trezită din aşternuturi de horcăitul sirenei de la puţul numărul unu al minei, un horcăit aidoma unui răget de animal rănit de glonţul vânătorului. Oamenilor le-a stat inima în loc, femeile şi-au făcut cruce, copiii s-au agăţat plângând de fustele mamelor. Deasupa văii, moartea dansa fericită.

Am fost în acele momente la Anina, de la primele ore ale zilei de 12 ianuarie, până la ceremonialul înmormântării din centrul oraşului, acolo unde se îmbulziseră politicienii vremii. Pe la mină s-au perindat în acele zile şi ministrul Economiei, Codruţ Sereş, şi prim-ministul Tăriceanu, dar şi preşedintele Traian Băsescu. Şi acum îmi amintesc scenele emoţionante cu preşedintele-artist, strângând la piept femeile ce-şi pierduseră bărbaţii în explozie, copiii rămaşi orfani, dar, mai ales, promisiunile celor mai tari oameni ai momentului care veniseră la Anina nu pentru că le-ar fi păsat de soarta acelei comunităţi, ci pentru un plus la imaginea lor de guvernanţi. Altfel nu se explică de ce Mina Anina a fost închisă, sute de oameni lăsaţi fări locuri de muncă, iar promisiunile preşedintelui şi primuluii-ministru au fost aruncate la coşul de gunoi.

După momentul Crivina, Anina era din nou pedepsită în mod brutal de guvernanţi. Accidentul de la mină se dovedise aşadar pretextul stopării unei îndeletniciri pe care nu o inventaseră comuniştii, ci care dăinuia de sute de ani pe aceste meleaguri. Iar lucrurile nu au rămas doar la această fază. Pedepsirea Aninei a continuat, şi tot în mandatul preşedintelui  ce vărsa lacrimi la comandă, odată cu închiderea spitalului. După ce li s-a luat dreptul la muncă, localnicii au rămas şi fără accesul la asistenţă medicală. De ce? Nimeni nu a ştiut să răspundă la o asemenea întrebare.

Ieri, la Anina a fost sărbătoare. Nu pentru că s-ar fi deschis mina ori spitalul, ci pentru că s-a inaugurat un centru medical de permanenţă, unde nu se operează, nu se pun perfuzii, ci doar se consultă pacienţii. Decât nimic, e bine şi atât, ca un prim semn că pedepsirea Aninei a încetat sau e pe cale să fie stopată.