Menu

Articol

Peisaje organistice din Banat. Nici cu orgile nu mai stăm aşa bine cum stăteam!

Dr. Franz Metz, originar din comuna Darova, de lângă Lugoj, nu numai că este organist, muzicolog şi dirijor din Munchen, Germania, dar este şi un cercetător al istoriei orgilor din Banat, istorii pe care le-a sistematizat şi le-a prezentat, astăzi, la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, odată cu o expoziţie de fotografii ale orgilor şi ale familiilor de constructori de orgi din Banatul Istoric, din România, Serbia şi Ungaria, dar şi a orgilor din Austria şi Boemia, cu care orgile bănăţene se înrudesc. Fotografiile, completate cu informaţii bogate, au fost realizate de către dr. Walter Konschitzky, arhitect Mihai Botescu şi de către dr. Franz Metz.

Ce mai orgi erau odată! Banatul era plin de orgi!

Timp de o oră, dr. Franz Metz a povestit atâtea lucruri, istorii şi întâmplări din viaţa orgilor şi viaţa muzicală din Banat, încât este imposibil de selectat ce ar putea fi considerat mai interesant. Am aflat, astfel că Ardealul şi Banatul reprezintă „bastionul sud-est european de la care peisajul organistic se opreşte înspre est”. Mai există câteva orgi în Bucureşti şi în câteva oraşe din Muntenia şi Moldova, însă, acestea au fost construite la Timişoara, la Arad, în Ardeal sau la Viena, şi au fost duse în Regat, a spus dr. Metz. În schimb, în Banat şi în Ardeal au existat foarte multe firme de construit orgi bisericeşti. Am aflat că au fost aduse ori construite orgi în Banat, în urmă cu 300 de ani, iar, de exemplu, în anul 1899, la Timişoara se aflau patru firme de construit orgi.

Una din cele mai importante familii constructoare de orgi a fost familia Wegenstein, din Timişoara. Această familie a construit şi orga Wegenstein din biserica romano-catolică de la Reşiţa, inaugurată în anul 1930.

Ultima firmă de construit orgi din România, a fost chiar firma Wegenstein din Timişoara, care a fost naţionalizată printr-un decret dat de Ceauşescu, în anul1072, şi a fost închisă.

Să mai salvăm ce se poate salva!

Din păcate, spune sr. Franz Metz, în prezent, multe din ceste orgi sunt cumplit de deteriorate, unele sunt descompletate sau doar nefuncţionale. Din fericire, orga Wegenstain de la Reşiţa mai funcţionează. Tot din fericire, în Ardeal mai există opt reparatori foarte buni de orgi, însă niciunul în vestul ţării. Totuşi, organistul, muzicianul şi dirijorul Franz Metz este optimist şi speră că prin efortul iubitorilor de muzică, al oamenilor de cultură şi, în primul rând al Guvernului, această zestre extraordinară poate fi, măcar parţial, salvată.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul Banatului Montan Reșița în colaborare cu Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a adulților Reșița și Arhidiaconatul Romano-Catolic al Banatului Montan.

În această seară, organistul Franz Metz a susţinut un concert de orgă, cu orga Wegenstein, la biserica romano-catolică „Maria Zăpezii” din Reşiţa. A interpretat piese muzicale de Johann Sebastian Bach (1685 - 1750), Wolfgang Amadeus Mozart (1756 - 1791), Franz Liszt (1811 - 1886), Guido Pogatschnigg (1867 - 1937), Antalffy-Zsiross Dezsö (1885 - 1945) și Leon Boëllmann (1862 - 1897).

Dr. Franz Metz:

S-a născut în 1955, la Darova, judeţul Timiş. Este organist, muzicolog și dirijor. A fost până în anul 1985 pedagog, organist și dirijor la Timișoara și Lugoj. Între anii 1981 - 1985 a fost cantor și organist la biserica romano-catolică Millenium din Timișoara. După aceea a activat ca organist la Stiftskirche Hechingen (Germania). Începând din anul 2000 este organist principal la biserica St. Pius și muzicolog la München. Până în anul 1985 a concertat ca organist împreuna cu multe orchestre filarmonice din România și a dat nenumărate recitaluri la orgi. În perioada aceasta a cântat în primă audiție lucrări scrise de compozitori contemporani ca Sigismund Toduță, Richard W. Oschanitzky, Walter M. Klepper, Martin Lichtfuss, Andreas Porfetye, Liviu Glodeanu. Cu mari dificultăți, create din cauza climei politice de atunci, a reușit să dea primele concerte de orgă organizate oficial de către Filarmonici de Stat la Timișoara (1981), Arad (1983) și în Bazilica Maria Radna (1984). În anul 1990 a revenit în țară și a inițiat și condus câțiva ani cursuri de măiestrie pentru orgă la Timișoara (Zilele muzicii de orgă). Începând din anul 1985 a concertat la orgi importante din multe țări europene, incluzând în programele de concert și muzica de orgă din România. După 1990 a realizat o serie de lucrări științifice și documentare despre orgile istorice din Banat pentru posturile de radio și televiziune din țară și din Germania. Pe lângă activitatea de organist, Franz Metz este și muzicolog și dirijor, în centrul atenției stând muzica secolelor XVIII și XIX din Banat. O serie de compozitori din Banat au fost descoperiți de el, lucrări care au fost ulterior publicate și interpretate în primă audiție: Franz Limmer, Johann Michael Haydn, Vincenz Maschek, Pogatschnigg, Wilhelm Ferch, Conrad Paul Wusching, Franz Hybl, Anton Horner, Josef Weikert, Wilhelm Schwach, Georg Müller, Eduard August Molnar și mulți alții. Lucrările sale muzicologice sunt publicate în mai multe țări.

Powered by Jasper Roberts - Blog