Menu

Articol

Pensionarilor caransebeşeni li se pregăteşte o bancă!

Autor: 

În ultimul timp, la Caransebeş a apărut tot mai stringentă problema reînfiinţării în municipiu a unui punct de lucru al Casei Judeţene de Pensii. În aceste zile – ne-a informat primarul Felix Borcean –, administraţia locală a trimis către C.J.P. Caraş-Severin o înştiinţare conform căreia municipalitatea şi-a arătat disponibilitatea de a găzdui în oraş un astfel de punct de lucru al acestei instituţii.

„Am întreprins acest demers deoarece foarte mulţi pensionari din municipiul nostru se arată dezamăgiţi din acest punct de vedere, pentru că trebuie să facă un drum destul de anevoios şi de costisitor până la Reşiţa, pentru a-şi rezolva problemele, a spus Felix Borcean. Şi nu e vorba, aici, doar de caransebeşeni, ci şi de cetăţenii care locuiesc în comunele din jurul municipiului, fiind cunoscut faptul că Reşiţa nu este un oraş tocmai accesibil pentru toate zonele judeţului, Caraş-Severinul fiind mai special datorită reliefului variat pe care îl are. De aceea, considerăm că acest demers este unul normal şi în folosul cetăţenilor care au împlinit vârsta pensionării”.

Primarul Caransebeşului a mai precizat că, în cazul în care Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin va da curs solicitării administraţiei locale, aceasta este dispusă să pună la dispoziţie sediul actualei Bănci Comerciale Române, care este al municipalităţii, fiind, în momentul de faţă, închiriat către B.C.R., în imobilul respectiv existând mai multe spaţii care ar putea găzdui un astfel de punct de lucru.

Powered by Jasper Roberts - Blog