Menu

Articol

Pentru că așa a vrut Anculia, dosarul în care e judecat împreună cu Bulboacă a fost strămutat la Arad

În Camera de consiliu a Tribunalului Caraș-Severin, ar fi trebuit discutat, joi, 19 noiembrie, dosarul în care apar ca inclupați fostul director al APIA Caraș-Severin, Romică Anculia, care în prezent execută o pedeapsă cu închisoarea într-o altă cauză, precum și omul de afaceri reșițean, Emil Bulboacă. Instanța a decis să scoată cauza de pe rolul Tribunalului Caraș-Severin și să trimită tot dosarul Tribunalului Arad spre competentă soluționare. În felul acesta Tribunalul a ținut seama de cererea formulată de Romică Anculia, prin decizia penală pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Reamintim că Romică  Anculia este acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită în forma acceptării promisiunii, în timp ce Emil Bulboacă, patronul SC Consiron, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită în forma promisiunii. Asupra celor doi planează acuzații referitoare la organizarea unei licitație pentru întreținerea a 370 de hectare de pășune, de pe raza comunei Sacu. Anculia și Bulboacă urmau să execute doar o parte a lucrărilor, dar să încaseze în totalitate subvențiile eurupene. Înregistrările ambientale, au arătat că primarul comunei, Nicolae Daminescu, nu a fost de acord să le încredințeze direct contractul, adică sub 15.000 de euro, valoare ce ar fi permis încredințarea fără licitație a lucrării. Conform planului pus la cale de cei doi inculpați, Anculia ar fi urmat să descalifice firmele care ar fi venit cu o ofertă mai mică, cum s-a și întâmplat de altfel, atunci când firma lui Bulboacă s-a clasat pe locul doi. Pentru acest „efort“ fostul director al APIA trebuia să primească 50.000 de euro de la Emil Bulboacă.

Powered by Jasper Roberts - Blog