Menu

Articol

Peste 10 kilograme de canabis confiscate de la un bărbat din Caransebeș

În urma unei acțiuni pregătită până în cele mai mici amănunte, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Ploieşti au ridicat, săptămâna trecută, peste 10 kilograme de canabis, în urma unei prinderi în  flagrant delict şi a șase percheziții efectuate la persoane bănuite de operaţiuni ilegale cu droguri. Patru bărbaţi au fost arestaţi preventiv.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog Ploieşti şi procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Ploieşti au acționat la pont și au surprins în flagrant delict în municipiul Ploieşti un bărbat, din Caransebeș, care avea asupra sa aproximativ 5 kilograme de canabis.

Ulterior, în aceeaşi cauză au fost efectuate șase percheziţii la persoane bănuite de trafic de droguri de risc.

La activităţi au participat şi polițişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş - Severin, Poliţia Oraşului Oţelu Roşu şi jandarmi.

În urma percheziţiilor efectuate în locații din zona Oțelu Roșu și în Caransebeș au fost ridicate alte 5 kilograme de cannabis de la aceiași persoană surprinsă în flagrant.

Din cercetări a reieşit că persoanele în cauză ar fi procurat droguri de risc, pe care ulterior le-ar fi transportat şi comercializat.

În urma administrării probatoriului, patru persoane au fost reţinute, dintre care două din Caransebeș, fiind prezentate ulterior Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă a acestora.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Powered by Jasper Roberts - Blog