Orașul Bocșa este pe cale să piardă cel puțin 115 locuri de muncă. Zvonurile care circulă de câteva zile se referă la Turis Steel, cel mai important angajator din zonă, care își poate închide porțile din lipsă de comenzi. Turis Stell are ca obiect de activitate producția de profile metalice, funcționând, în chirie, în halele SC MCM SRL, firmă aflată în insolvență.
Din interiorul firmei am aflat că, muncitorii au fost anunțați să se prezinte în data de 14 iulie la magazia firmei pentru a preda trusele cu scule. Oamenii vorbesc de preavize, dar și de faptul că nu vor beneficia de șomaj. Mai mult de atât, la începutul săptămânii firma de pază nu i-a lăsat să intre în incinta societății, ceea ce a sporit și mai mult suspiciunile legate de viitorul lor.
Directorul Turis Steel cu care am reușit să stăm de vorbă la telefon, Cristinel Blânda a confirmat într-un fel faptul că situația nu este deloc roz la această firmă, însă a evitat să se pronunțe în privința viitorului ei. „Până în 30 iulie nu putem spune nimic concret. Activitatea noastră este axată în totalitate pe export. În aceste zile, un reprezentant al firmei poartă discuții cu partenerii din Italia și Suedia. De aceea nu vă pot da un răspuns concret în privința zvonurilor care circulă în oraș. Noi sperăm să facem rost de comenzi și să mergem mai departe“, ne-a mărturisit directorul Turis Steel.
În privința incidentului de la începutul săptămânii, Cristinel Blânda ne-a explicat că firma pe care o reprezintă a întârziat cu plata chiriei, motiv pentru care agenții de pază nu le-a dat voie muncitorilor să intre pe poartă pentru a merge la locul lor de muncă. „A fost o chestie de moment, pentru că lucrurile s-au rezolvat în două ore“, ne-a mărturisit directorul.