Articol

Petru Fuchs, cel mai iubit şi cel mai incomod dintre internauţi, fotoreporter sportiv, pasionat de sport şi împătimit de viaţă, a murit aseară într-un spital din Timişoara, la vârsta de 69 de ani. În ultimii ani, de când o boală incurabilă l-a ţintuit într-un scaun cu rotile, Petru Fuchs s-a remarcat în mediile online prin comentariile sale acide, prin umorul său fabulos, prin informaţiile sale pe care le oferea cu promptitudine şi generozitate, desprinse din actualitate ori din istoria mai mult sau mai puţin cunoscută a sportului, a vieţii economice şi sociale din ţară, dar, mai ales din Reşiţa şi Banat.

Petru Fuchs a absolvit Politehnica din Timişoara, a fost inginer în UCM Reşiţa, însă şi-a găsit consacrarea în activitatea de fotoreporter sportiv, în anii de glorie ai echipei de fotbal CSM Reşiţa (Metalul Reşiţa), în deceniile ’70, ’80 şi ’90 din secolul trecut. După pensionare, măcinat de boală, s-a retras în liniştea căminului, însă, apariţia şi dezvoltarea internetului, ale cărui taine le-a deprins la o vârstă înaintată, i-au permis să participe activ la viaţa socială, spiritul său viu şi inteligenţa sclipitoare manifestându-se din plin în spaţiul virtual. Nu este o exagerare dacă spunem că Petru Fuchs, în ultimii ani, şi-a „risipit” opera în spaţiul online, risipă de care ne-am bucurat cu toţii, prieteni reali sau virtuali.

Petru Fuchs citea enorm, citea tot ce se scrie în presa online cărăşeană, „simţea enorm şi vedea monstruos”, punctând cu vervă şi aciditate informaţiile din presă, comentând şi „cârcotind” cu nerv şi umor la tot ce i se părea aberant, prostesc, banal sau fals.

De cel puţin trei ani, aproape că nu a fost zi în care să nu primesc o observaţie sau o corectură de la Petru, la articolele mele, ori la articolele colegilor de presă. Ultima discuţie pe chat am avut-o cu Petru, miercuri, 4 noiembrie, când îmi atrăgea atenţia că în editorial am scris cuvântul „creează” cu un singur „e”. Şi m-a certat ca pe un elev superficial. Dragul de el!

Dragă Petru, cât o să-mi lipsească urechelile tale părinteşti! Dacă poţi, din noul spaţiu virtual în care ai poposit pentru o veşnicie, mai trimite-ne un semn, o virgulă, o căciulă la Î sau Ă, o cratimă, o literă, un cuvânt pe care l-am greşit ori l-am înghiţit din superficialitate sau prostie, aşa, ca să ne reaminteşti că suntem departe de a fi perfecţi! Ţi-aş spune să te odihneşti în pace, dacă n-aş şti că nu e pe stilul tău. Zău aşa, neliniştea ta creatoare ne urmăreşte încă!