Întâmplarea din București, cu femeia care s-a sinucis, aruncându-se de pe blocul cu zece etaje, era să se repete și în Caraș-Severin. Mai precis, în această după-amiază, în comuna Sasca Montană unde, localnicii au trecut prin momente de groază până când polițiștii au reușit să imobilizeze la timp o femeie, zădărnicindu-i intenția sinucigașă.
În jurul orei 18, o femeie, în vârstă de 60 de ani, a apărut goală în balconul etajului II al blocului în care locuiește și a amenințat că se aruncă în gol. Femeia era foarte agitată, motiv pentru care, speriați, vecinii i-au alarmat pe șeful de post și adjunctul său care au reușit să pătrundă în locuință, să o tragă de pe balcon și să o imobilizeze, salvându-i astfel viața.
Polițiștii au sunat la 112, iar ambulanța sosită la fața locului a preluat pacienta și a dus-o la Reșița, la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență.
Potrivit martorilor soțul femeii este paralizat, fiind imobilizat de mai mult timp la pat, și, probabil, din acest motiv, aceasta a clacat, îmbolnăvindu-se psihic.