Articol

I-am văzut, ieri, pe poliţişti donând sânge, într-o campanie organizată de universitatea din Reşiţa şi de studenţi. Au venit îmbrăcaţi civil, modeşti, liniştiţi, aproape anonimi. Unii dintre ei, în aceeaşi noapte, participaseră la o cercetare în cazul spargerii unei case de pariuri. Poliţişti curajoşi, poliţişti emoţionaţi la vederea acului seringii şi a sângelui, poliţişti palizi sau roşii în obraji ca Moş Crăciun. Printre poliţişti se aflau şi poliţiste, toate frumoase, surâzătoare, tăcute. Mă plimbam printre poliţiştii donatori cu o oarecare siguranţă, dată şi de faptul că priveam evenimentul cu ochi de observator, dar, văzând discreţia cu care participau la campanie, m-am retras şi eu un pic, nu i-am asaltat cu întrebări, m-am sprijinit de o uşă, de un perete, am băut o cafea şi am făcut câteva fotografii.

Trebuie să recunosc că am avut câteva experienţe neplăcute cu Miliţia, de fapt, cu miliţieni, aşa că mai am şi eu prejudecata de a-i asocia pe poliţişti cu miliţienii. În copilărie, aveam încredere în Miliţie, fiindcă aşa m-au învăţat părinţii. Chiar, îmi doream o uniformă de miliţian, cu tot cu pulanul aferent şi cu pistol, evident. Pe urmă, vrând-nevrând, mi-am dat seama că miliţienii au devenit aroganţi, abuzivi, nesuferiţi, ce să o mai îndulcim atât, în termeni populari, erau răi! Deveniseră şi ei răi, ca şi vânzătoarele care îşi tratau clienţii cu dispreţ, fiindcă puţina marfă din magazine, din „unităţile de deservire”, era la cheremul lor, iar clientul trebuia să fie umil, să le câştige bunăvoinţa. Tot aşa, trebuia să fii umil şi cu miliţianul, care, înainte de orice judecată, împărţea dreptatea. Şi, după cum se ştie, dreptatea fiind puţină în lume, erai nevoit să fii umil, sperând că vei primi o bucăţică. Dar, ori umil ori demn, „marfa” aflându-se la „Ei”, tot rău erai tratat.

Am mai povestit, cea mai proastă experienţă cu Miliţia am avut-o în toamna anului 1989, când, întorcându-mă cu tramvaiul spre Govândari, venind din Stavila, de la un coleg cu care am privit la televizor un meci al naţionalei de fotbal a României, am coborât din tramvai, am strigat „Hai România!”, şi am fost luat în pumni de un miliţian, care, ulterior s-a făcut poliţist „de cinste”. Foarte neplăcut! Dar, nu pot să zic că am rămas traumatizat de întâmplare, dimpotrivă, mi-o aduc aminte zâmbind. Vreme şi vremuri, deh, atâta bai să fie! Totuşi, antipatia faţă de miliţieni a rămas.

Revenind la poliţiştii de azi, poliţiştii de mâine, am spus că i-am văzut, ieri, donând sânge. Poliţişti educaţi, câţiva dintre ei, studenţi sau cadre didactice universitare. Şeful lor, de la Poliţia din Reşiţa îmi vorbea de cazul poliţistului din Suceava, care, zilele trecute, a fost rănit grav, cu sabia, de un interlop. Îmi spunea că poliţiştii din Reşiţa sunt alături de colegul rănit şi gestul lor de a dona sânge vine şi în urma sensibilizării lor faţă de cazul dramatic, ca un semn de solidaritate. A fost emis şi un comunicat de presă al poliţiei judeţene, în care se exprimă această solidaritate… de sânge.

Acum, amintesc şi de faptul că în comunicatul cu solidaritatea mai scria că toţi poliţiştii se roagă pentru ca poliţistul rănit să se însănătoşească. Era o frază cu puternic impact vizual! „Ne rugăm cu toţii...” I-am şi văzut pe poliţişti adunaţi grămadă în genunchi, rugându-se. Şi pe un poliţist-şef, care se roagă de ei să se roage mai repede fiindcă e multă treabă de făcut. Personal, n-aş fi trecut această „informaţie” într-un comunicat oficial al Poliţiei, fiindcă rugăciunea e o treabă personală, nu instituţională. Dar, ce să zic, per ansamblu, am fost impresionat pozitiv de semnele de umanitate ce răzbat dinspre Poliţia Română.