Articol

Se spune că să faci gazon englezesc nu e mare lucru. Trebuie doar să tunzi iarba în fiecare zi. Şi asta timp de vreo 400 de ani! M-a amuzat teribil cugetarea asta şi mi-a dat de gândit. Cred că ar putea să ne dea de gândit tuturor, aici, în Balcani, unde mare parte din lume aşteaptă ca lucrurile să se îndrepte (ca gazonu’), ca urmare a unor miracole. Iar, în zonă, miracolele sunt aşteptate de mai mult de 400 de ani. Adică, ce rost are atâta perseverenţă, dacă te poţi închina cu ardoare şi, fără să tunzi iarba, într-o dimineaţă să te trezeşti cu... gazon în curte!

Adevărul e că şi nouă ne place gazonul. E atât de plăcut să umbli desculţ pe iarba egală, deasă, prietenoasă, fără grija că ai putea să te răneşti. Dacă gazonul e bun şi Steaua Bucureşti poate da goluri, fiindcă are jucători talentaţi, fără să apeleze la ajutorul divin, invocat de patronul clubului, ca adversarul să se împiedice de un smoc de iarbă mai răsărit ori ca mingea să sară fericit din smocul de iarbă în gol! Cu un gazon bun (cu infrastructură) lucrurile se pot rezolva prin muncă şi talent. Doar că, aşa cum spuneam, trebuie şi perseverenţă.

Problema e că cei 400 de ani mă cam sperie. Aceasta, având în vedere că gazonul politicii româneşti a început să fie tuns cu ceva consevenţă abia de vreo şase ani. DNA-ul tot scoate maşina de tuns, dar terenul e întins şi buruienile răsar viguroase şi sprintene. Conform principiului evoluţiei, unele buruieni se adaptează şi stau pitite ca iarba, aşteptând momentul ca maşina de tuns să întârzie şi să-şi poată scoate ghimpii la soare. Dar, dacă tunsoarea se face cu regularitate, şansele lor se diminuează drastic. Problema e cu perseverenţa. Şi cu timpul.

Speranţa mea este că, fiind vorba, totuşi, de oameni, să nu fie nevoie de 400 de ani până la obţinerea unui gazon politic sănătos. Oracolul de la Dămăroaia, Silviu Brucan, credea că e nevoie de 20 de ani. A fost prea optimist.

Acum, fiind vorba despre o parabolă, să o mai explicităm puţin, ca la lecţia despre parabole (literare). Nu aştept ca politicienii să se facă toţi o apă şi-un pământ. Şi o iarbă pitită sub coasa DNA-ului. Să fim serioşi! Într-un parc (politic) cu gazon, e loc şi de arbori.