De câteva zile, primarul Iașului, social-democratul Mihai Chirica, își dă cu părerea despre prestația lui Liviu Dragnea și a apropiaților acestuluia, prestație care a generat protestele de stradă. Chirica și-a dat cu presupusul atât în dulcele târg al Moldovei, cât și la un post de televiziune unde a afirmat că PSD ar avea nevoie de un nou leadership, conștient că politica conducerii cu pumnul de fier nu mai este valabilă în ziua de astăzi.
Sunt convins că aceste critici aduse conducerii PSD, direct lui Dragnea, nu vor trece netaxate. Poate nu astăzi sau mâine. Și când spun aceasta, mă gândesc la faptul că în PSD, și nu doar în PSD, critica constructivă este privită ca un atac la persoană. Ca un afront peste care nu se poate trece cu una, cu două. Și dacă atacul se referă la cei din vârful piramidei, cu atât mai mari vor fi și consecințele. Iresponsabilul, după unii, și de bună credință, după alții, Chirica devine indezirabil, chiar dacă a câștigat primăria unui oraș precum Iașiul. Și ceea ce era de așteptat, s-a întâmplat, chiar mai repede decât ne-am fi aștepta. Președintele PSD Iași este pus la zid chiar de unul dintre vicepreședinții organizației condusă de el. Respectivul, după modelul nord-coreean, sau autohton de până în 1989, a luat poziție, spunând despre acesta că s-a transformat în vedetă a propagandei de dreapta, ostilă (cuvânt extras din manualele de istorie comunistă), că a adus prejudicii grave imaginii și prestigiului partidului, că, ingrat și nerecunoscător, şi-a trădat partidul care i-a oferit funcţii importante şi l-a făcut primar, urmărind doar scopuri personale şi lăsând de înţeles că face un joc duplicitar. Altfel spus, îl face varză pe șeful său, pe care până nu de mult îl lăuda și-l ridica în slăvi.
Ce ziceți de această mânie bolșevică cu care se înfierau opozanții regimului comunist ’50? Nu știu ce părere aveți dumneavoastră, însă eu cred că un astfel de discurs nu face decât rău partidului de guvernământ. De 26 de ani trag nădejdea că ne îndreptăm de șale, să ne așezăm și noi în rând cu lumea. Să nu mai facem sluj și să ne înfrângem teama de a ridica privirea în fața șefului. Speranțe deșarte într-o lume în care contează doar interesul personal și de grup, la fel ca în filmele italiene cu comisarul Cattani și procurorul Silvia Conti
RSS Feed