În cea de-a doua zi a "Săptămânii Prevenirii Criminalității" dedicată siguranței în mediul online, lucrători ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi ai Serviciului de Ordine Publică, din cadrul IPJ Caraş-Severin, au avut o întâlnire cu beneficiarii complexului de servicii sociale Casa Noastră Zăgujeni pentru transmiterea de recomandări specifice, în vederea prevenirii victimizării minorilor şi a comiterii de infracţiuni de către aceştia în mediul online.
Siguranţa pe reţelele de socializare, prevenirea pornografiei infantile și a hărțuirii în mediul online, protecția datelor personale, imaginea online și pericolul din spatele rețelelor de socializare și a jocurilor online au fost principalele aspecte abordate în cadrul acestei sesiuni de informare .
Pentru a înţelege cum sunt utilizate tehnologiile moderne de informare şi comunicare dar şi principalele riscuri pe care le implică, discuţiile pe care poliţiştii le-au avut cu elevii au fost completate cu prezentări realizate pentru nivelul lor de înţelegere dar şi cu diverse materiale video, tematice cu rol educativ.
La sfârşitul activităţii, fiecare participant a primit un card cuprinzând informaţii utile referitoare la modalităţile de raportare a abuzurilor din mediul online prin safernet.ro.