Menu

Articol

Pompierii s-au pus pe treabă. Cluburile, barurile, discotecile și restaurantele, luate la bani mărunți

Foto: Digi 24.ro

Tragedia produsă în Clubul „Colectiv“ din București a avut darul ca autoritățile locale și factorii decizionali să-și intensifice acțiunile de control pe linie de securitate de incendiu la obiectivele de alimentație publică. Răspunzătoare pentru astfel de acțiuni au fost inspectoratele pentru situațiile de urgență de la nivelul fiecărui județ.

În Caraș-Severin, la sfârşitul săptămânii trecute au fost planificate 23 de controale tematice inopinate în cluburi, discoteci, baruri, săli festivităţi şi spectacole. Prima acţiune de control a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în cooperare cu efective ale inspectoratelor judeţene de poliţie şi jandarmi, la cluburile şi discotecile amenjate în spaţii ale Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, respectiv în zona Piaţa Nord. Toate aceste localuri erau închise la momentul controlului.

În zilele de 7 şi 8 noiembrie, au fost desfăşurate 17 controale în baruri amplasate la parterele blocurilor de locuit din municipiul Reşiţa şi săli de festivităţi din municipiul Caransebeş. 11 dintre aceste controale au fost finalizate cu documente de control, iar pentru deficienţele constatate s-au aplicat un număr de opt amenzi contravenţionale în valoare de 16.500 lei.

Unui număr de opt patroni care nu au avut cluburile și barurile deschise la sfârșitul săptămânii, inspectorii au lăsat înștiințări pentru a se prezenta la ISU, în vederea verificării autorizației de securitate de mediu.

Dacă cei opt patroni s-au simțit cu musca pe căciulă, ne întrebăm, pe bună dreptate, cum de au funcționat până acum respectivele cluburi și baruri, fără ca cineva să depisteze neregulile de acolo?

Activităţile de verificare/reverificare vor continua în perioada următoare.

Potrivit Compartimentului de Informare și Relații Publice al ISU Caraș-Severin, „De la începutul acestui an şi până la sfârşitul lunii octombrie, structura de specialitate din cadrul ISU Caraş-Severin a emis 52 avize şi 33 autorizaţii/securitate la incendiu. Pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de legislaţia în vigoare au fost respinse 29 cereri de avize şi 31 pentru autorizaţii de securitate la incendiu.

În perioada amintită, la nivelul judeţului Caraş-Severin, au fost efectuate 1.175 controale de specialitate la agenţi economici, instituţii şi alte tipuri de obiective, în urma cărora au fost constatate 3.991 deficienţe privind apărarea împotriva incendiilor. O parte dintre aceste deficienţe au fost soluţionate pe timpul controlului, însă 2.566 au fost sancţionate conform reglemetărilor legislative“.

Powered by Jasper Roberts - Blog