Articol

În postul Paştelui nu se fac nunţi, botezuri şi nici măcar bairamuri, cu lăutari, manelişti sau DJ. Postirea se referă nu doar la ce mâncare şi băutură, la rugăciunile pe care le înălţăm lui Dumnezeu mai mult ca în alte dăţi, ci şi la postirea trupească. La abstinenţa în căminul conjugal. Or, până acum nu am auzit să fi existat nunţi, botezuri  fără bunătăţi din carne şi nici înfrânări trupeşti după săvârşirea Sfintei Taine.

Teoretic, aşa ar trebui să stea lucrurile. În realitate, lumea modernă nu mai ţine seama de învăţăturile părinţilor. Nu mai există nici smerenie şi nici respect faţă de pildele apostolilor. De vină nu sunt doar încălzirea globală, înţelegerile strategice între liderii  mondiali şi nici puseurile filosofice ale politicienilor despre locul şi rolul în societatea românească a femeii-motostivuitor. În egală măsură, vinovate sunt familia şi şcoala, dar mai ales tehnologia care ne ţine departe de biserică, de poala popii şi de rânduielile sfinte.

În postul Paştelui avem trei mari sărbători stropite din belşug cu alcool, joc şi voie bună. Începem cu Dragobetele, când chefuri fac nu doar tinerii îndrăgostiţi, ci şi cei trecuţi de o anumită vârstă. Continuăm cu balul Mărţişorului, un alt excelent prilej de chef şi veselie şi încheiem cu Ziua Femeii, care se transformă într-o seară a petrecerilor şi a bunei-dispoziţii. Trei evenimente majore într-un singur post, mai ceva ca în reclama cu „Cafea 3 în 1”. După fiecare petrecere de genul acesta, nu îţi mai este gândul la post, ci la următoarea sindrofie la care îţi propui să te distrezi mai bine decât la altele.

Şi pe vremea bunicilor era Dragobete, Mărţişor şi 8 Martie, sărbători care cădeau de multe ori în Postul Paştelui. Şi atunci oamenii aveau sentimente, trăiri, iubeau şi petreceau cu vin şi lăutari. Dar spre deosebire de acele timpuri, lumea  nu era deloc de sofisticată, iar credinţa în Dumnezeu era pregnantă. Astăzi, globalizarea, dar mai ales emanciparea greşit înţeleasă, ne-au îndepărtat de valorile spirituale ale oricărui popor. şi ne apropie de păcatele lumeşti la care găsim dezlegare ori de câte ori avem ocazia sau.