Articol

Astăzi ia sfârșit Postul Paștelui. Un post în care credincioșii n-au poftit și nici nu s-au gândit la bucatele preparate din carne, la lapte, brânză și ouă. Au mers la biserică, s-au rugat în fiecare seară la icoană, și-au mărturisit preotului păcatele de peste an, cerând iertare celor ce le-au greșit cu sau voia lor. Nu s-au certat și nici măcar nu au ridicat tonul la nevastă sau copii, cu vecinii au fost cei mai buni prieteni, și foarte respectuoși în mijlocele de transport în comun, cu bătrânii și femeile. Frica de Dumnezeu și de pedeapsa de la judecata de apoi și-a spus încă o dată cuvântul.

Dar câți dintre noi mai țin astăzi un astfel de post? Nu cunosc o statistică în acest sens, dar am impresia că tot mai puțin sunt cei care fac acest lucru. Înainte vreme, România era preponderent rurală. Preotul satului era nu doar respectat, ci și așezat la loc de cinste în comunitate, lângă primar și învățător. I se pupa dreapta, babele nu îndrăzneau să se uite în ochii lui în biserică, în timp ce până și bărbații, indiferent de vârstă, îl salutau cu „sărut-mâna părinte“. Astăzi, preotul este hulit pentru că umblă cu Crucea, Casa Domnului este prădată de hoți, Religia în școli este opțională, până și botezul pruncului este pus sub semnul întrebării, bancurile cele mai multe sunt cu popi și polițiști, iar pe unii enoriași îi doare inima dacă lasă mărunțiș mai mult în cutia milei. Unde mai punem că enoriașii își rup hainele, se îmbrâncesc și se calcă în picioare după o sticlă cu aghiasmă ori, după ce se întoarc de la mormântul lui Arsenie Boca, se ia de gât cu administratorul și  înjură guvernul că doar unora le mărește penșia și salariile.

Cât despre post, nici vorbă. Cei care lucrează nu se duc la job cu borcanul de fasole ori de ciorbă de cartofi, așa cum se mergeau bătrânii la arat sau semănat. În cel mai bun caz postesc, după posibilitățile financiare, cu pateu vegetal, plin de E-uri, cu soia și tocană de legume, toate aceste produse fiind boală curată. În general, astăzi postesc bolnavii și persoanele trecute de vârsta de 60 de ani, care fac acum ceea ce nu au făcut pe când erau tineri și în putere.

Din păcate, postul nu mai este ce a fost odată și nici măcar nu este privit ca o cură de detosifixiere a organismului. E o continuă bătaie de joc nu doar de învățăturile Cărții Sfinte, ci și de propriul nostru trup. Cozile la supermarket-uri nu se termină niciodată, goana după cumpăraturi este una continuă, în timp ce frigiderele sunt ticsite cu jambon de porc, mușchiuleț afumat, friptură de miel, drob, ouă roșii, cât de multe, vin, bere. că o dată în an e Paștele.

Cît despre posturile bisericești, nu e niciun bai, peste o lună vine altul la rând și poate atunci ne strunim și noi poftele!