Articol

Am coborât azi-noapte de la Gărâna, unde se desfăşoară Festivalul de Folk, încărcat în suflet („E frumos, e prea frumos la tine-n suflet”), cu cântecele sentimental-deştepte ale lui Nicu Alifantis, adolescentul acesta din veacul trecut, care îşi alege cu grijă versurile şi le îmbracă într-o haină muzicală lirică, inteligentă, proaspătă.  „Ce bine că eşti”, „Emoţie de toamnă”, „Umbra”, „Ce frumoasă despărţire” şi multe alte cântece la care sentimentalismul nu e desuet, nu e bleg, ci inteligent, ironic, autoironic şi, într-un fel, optimist.

Ce bine că eşti, Gărâna! Ce bine că te-au reinventat artiştii, şi noi, reşiţenii, timişorenii, oltenii, ardelenii şi moldovenii, ieri din Timişoara, azi din toată ţara, chiar şi din Germania, avem ocazia să fugim dintre betoane, din birouri, din întreprinderi mici şi mijlocii, şi să poposim în ţarcul cu muzică, în aerul tare al Semenicului, printre brazi, „mulţi ca cucuruzii brazilor!”. Dar asta ţine câteva ore, hai cel mult câteva zile, pe urmă, timişorenii se întorc în Timişoara, nemţii în Germania, oltenii se întorc la Craiova şi la Reşiţa.  Sper că ţineţi la glume!

Am revenit, aşadar, la Reşiţa şi am găsit oraşul extrem de liniştit. Bârzava curgea lin, fabricile dormeau, patrulele mixte se retrăgeau pe lângă puţinele magazine non-stop, două-trei televizoare luminau palid prin geamuri, două maşini traversau oraşul în drum spre Timişoara. Şi, în liniştea nopţii de vară, mi-am adus aminte ce-mi spunea un patron de terasă din Reşiţa, zilele trecute. Spunea că, gata, îşi închide afacerea, pentru că nu-şi mai găseşte personal. Desigur, a apărut şi concurenţa, „toţi barmanii şi chelnerii i-a luat Barbălată, nu mai găseşti, domnule, o fată, un băiat, care să vrea să lucreze!” (Barbălată e un întreprinzător reşiţean) Şi mai spunea patronul de terasă că nu e singular. Toţi prietenii lui, cu mici afaceri, se plâng de faptul că nu mai este forţă de muncă în Reşiţa. „Nu are rost să-ţi deschizi o afacere în Reşiţa, că n-ai forţă de muncă. Eu mă mut la Timişoara!”. M-am arătat uşor descumpănit. I-am spus că, din câte ştiu, oamenii se plâng de lipsa locurilor de muncă în Reşiţa. Că, uite, UCM Reşiţa e în reorganizare, mai mult stă decât merge, şi lumea aşteaptă cu speranţă repornirea marii uzine. „Pe dracu’!”, mi-a zis patronul. „Repornirea UCM Reşiţa este o iluzie. Şi asta, în primul rând pentru că în Reşiţa nu mai sunt oameni care să lucreze! Mai sunt bătrânii, care lucrează pe unde s-au nimerit şi aşteaptă să iasă la pensie, şi mai sunt tinerii care fie umblă de colo-colo, fără servici’, cu gândul să plece din oraş, din ţară, fie sunt pe la şcoli şi aşteaptă să termine şcolile, bineînţeles, ca să plece din ţară”.

Asta a fost analiza foarte dură a micului întreprinzător reşiţean, cu privire la potenţialul Reşiţei. E un punct de vedere.