Articol

Fostul mare internaţional român de fotbal, Cristi Chivu, s-a întors vineri acasă. La Reşiţa, în Valea Domanului, locul în care a învăţat să dea cu piciorul într-o minge, visând ca într-o zi să ajungă la fel de bun ca şi părintele său Mircea Chivu, regretatul fundaş dreapta al echipei CSM Reşiţa.

Nu a venit să rămână şi nici să aducă echipament de joc ori mingi de fotbal pentru puştii de la CSM Şcolar care, la rându-le, visează să îmbrace tricoul unor echipe mari, măcar din fotbalul românesc. A venit cu staff-ul de campanie al lui Ionuţ Lupescu. Nu ştiu dacă are har de orator ori talent în a convinge preşedinţii de cluburi să-l aleagă pe Lupescu, prietenul său. Dar ştiu, ca şi dumneavoastră, cât de bine dă într-o campanie de „care pe care” o imagine cu doi fotbalişti din generaţia de aur a fotbalului românesc.  

Cristi a venit, s-a salutat cu unii, cu alţii, a făcut câteva fotografii şi a plecat rapid. Nici măcar nu a apucat să vadă cum mai arată centrul civic al Reşiţei, să-şi viziteze vecinii de bloc pe care îi saluta cu săru'mâna când era mic ori alte locuri din oraşul copilăriei. La urma-urmei, ce să fi făcut la Reşiţa? Când eşti între două avioane, dimineaţa îţi bei cafeaua la Milano, prânzul îl serveşti la Amsterdam şi te gândeşti să te muţi din România, Reşiţa nu mai are niciun chichirez, chiar dacă, odată, ea şi oamenii ei au însemnat mult pentru tine. Sau, când stai la masă cu Massimo Moratti, bossul de la Inter, e nu ştiu cum să vii în Valea Domanului şi să discuţi cu Vio Lolea. E bine şi aşa, căci, dacă nu s-ar fi întâmplat ca Lupescu să candideze la şefia FRF, reşiţenii nu ar fi avut nicio şansă să-l revadă acasă.

De-a lungul vremii au existat voci împotriva fotbalistului, cum că acesta nu a ajutat cu mare lucru echipa la care s-a format. Nu ştiu cu ce ar fi trebuit să vină Cristi să-i mulţumească pe toţi. Covorul sintetic, de second-hand, care a încins spiritele la un moment dat, nu se pune. Noi românii ştim una şi bună. Dacă unul de-al nostru a reuşit într-un domeniu, atunci să facă bine să împartă câştigul şi cu tac-su şi mă-sa, şi cu soră-sa şi fra-su, ori cu cumnatul şi chiar cu vecinii de pe stradă. Că aşa e frumos şi creştineşte. Să dea că are de unde şi să nu uite că şi pe el l-au împrumutat alţii pe când era sărac şi cu buzunarele goale.

Uite că în cazul lui Cristi Chivu chestia asta nu funcţionează. Fostul fotbalist ştie cum se câştigă banul jucând la echipe mari ale Europei, cu sacrificii şi renunţând la multe lucruri. Pe de altă parte, nu ştiu dacă trebuie să existe un motiv major pentru care nu s-a implicat în Valea Domanului. Poate supărarea cu acel covor sintetic să fi fost atât de mare, ori poate drumurile proaste, aceleaşi care îi ţin departe pe investitori. Cu mici excepţii, nici alţi mari fotbalişti nu s-au întors în locul în care au bătut mingea pe maidan. De ce ar face-o Cristi Chivu? Aşa e, doar că, spre deosebire de alţii, stadionul din Valea Domanului poartă numele tatălui său, statuia lui Mircea Chivu din incinta stadionului începuse să deterioreze, iar din Memorialul „Mircea Chivu” s-a ales praful! Sigur, nu sunt neaparat argumente pentru a se implica, ci doar constatări de cârcotaş.