Menu

Articol

Primăria Caransebeş, sesizată prin internet

Autor: 

De la 1 decembrie, Primăria Caransebeş lansează o nouă aplicație pentru smartphone, prin care localnicii pot semnala mai rapid problemele din municipiu. Aceasta este una interactivă, astfel încât administraţia locală să poată interacţiona mai bine cu cetăţenii municipiului care deţin telefoane mobile, dar ea se poate accesa şi de pe calculator.

Este o aplicaţie complexă, în care sunt incluse toate tipurile de sesizări, pe categorii – Poliţie Locală, Serviciul Public de Întreţinere şi Reabilitare, Urbanism, ori aspectul peisagistic, cam tot ceea ce ţine de viaţa unui oraş. În plus, în cazul acestei aplicaţii, cel care se autentifică, iar asta se poate face în două moduri, fie cu emailul, fie cu Facebook-ul, şi face sesizarea are posibilitatea de a şi indica în timp real locul pe hartă în care există problema respectivă, astfel încât receptorul, adică funcţionarii din Primărie, sau chiar primarul pot să vadă exact unde există acea problemă. Aplicaţia va fi lansată sâmbătă, cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, şi nu costă nimic, ea făcând parte din contractul pe care administraţia locală îl are cu operatorul de telefonie mobilă, fiind un bonus la acest contract.

Aplicaţia poate fi descărcată şi de pe platforma Android şi de pe Apple – Sesizări Caransebeş –, iar fiecare serviciu vizat inclus în această aplicaţie va avea un link direct, astfel că sesizările vor fi distribuite foarte exact. Cei care sesizează o problemă vor primi notificare de tip push când sesizarea este rezolvată (trebuie să permită aplicației să trimită acest tip de notificări, în setările telefonului), primesc email de informare atunci când sesizarea este transmisă, alocată sau rezolvată (adresa de email este cea folosită la autentificare) sau în aplicație, în ecranul „Sesizări trimise”, pot vedea toate sesizările trimise de ei, precum și statusul acestora.

Powered by Jasper Roberts - Blog